In primele 9 luni ale anului 2008, vanzarile Grupului Roche au crescut cu 10%, in moneda locala, la 33.2 miliarde de franci elvetieni (CHF), excluzand vanzarile de Tamiflu pentru planurile de pandemie. Considerand si vanzarile de Tamiflu pentru planurile de pandemie, vanzarile Grupului Roche au crescut cu 6% in moneda locala, la 33.3 miliarde CHF.
Toate acestea confirma previziunile companiei pentru intregul an.
Vanzarile diviziei Roche Pharmaceuticals au crescut cu 10%, in moneda locala, excluzand vanzarile de Tamiflu pentru planurile de pandemie, comparativ cu perioada similara a anului trecut, de doua ori mai mult decat cresterea medie a pietei farmaceutice globale, pana la 26 miliarde franci elvetieni. Aceasta crestere a fost sustinuta de produsele cheie din portofoliile de oncologie, boli autoimune, virologie, boli metabolice si transplant.
Vanzarile medicamentelor din portofoliul de oncologie al Roche Group au crescut cu 15%, in primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similara a anului 2007, totalizand peste 14 miliarde CHF. Roche isi intareste astfel pozitia de lider mondial in oncologie.
Ca si dupa primele 6 luni, cresterea cu doua cifre pentru produsele strategice, mai ales cele din portofoliul de oncologie, depaseste in importanta scaderea vanzarilor de Tamiflu pentru stocurile de pandemie. In primele 9 luni ale anului nu au fost inregistrate comenzi importante pentru stocuri pandemice.
"Pe plan global, Roche a incheiat deja cea mai mare parte a comenzilor facute de guverne si corporatii, pentru stocurile de pandemie. Pe de alta parte, la inceputul anului, s-a inregistrat o crestere a vanzarilor acestui produs pentru gripa sezoniera", a declarat Dan Zamonea, General Manager Roche Romania.
Considerand si vanzarile de Tamiflu pentru planurile de pandemie, vanzarile totale ale diviziei de farmaceutice a Grupului Roche au crescut cu 4%, in moneda locala, comparativ cu perioada similara a anului 2007.
Comentand performantele Grupului Roche in primele 9 luni ale anului 2008, Severin Schwan, CEO al Roche Group a declarat: "Roche Group isi mentine cresterea si in al treilea trimestru. Vanzarile ambelor divizii au crescut cu doua cifre, in moneda locala, peste media pietelor pe care actioneaza. Pe baza acestor performante, se confirma estimarile noastre pentru anul in curs".
Leave a reply
Leave a reply