Fiecare om trece de-a lungul vietii prin perioade de stres puternic, anxietate, depresie. Uneori, starea psihica poate fi mult mai alterata, ajungandu-se la tulburari psihiatrice. Este foarte probabil ca in cabinetul medicului de familie sa ajunga asemenea pacienti.

Fiecare om trece de-a
lungul vietii prin perioade
de stres puternic, anxietate,
depresie. Uneori,
starea psihica poate
fi mult mai alterata,
ajungandu-se la tulburari
psihiatrice. Este foarte
probabil ca in cabinetul
medicului de familie
sa ajunga asemenea
pacienti.

Societatea ofera doar un cadru de normalitate,
iar individul trebuie sa se incadreze aici,
tinand cont si de stilul vietii lui (de personalitate),
de principiile sale.

Cei care nu reusesc sa se
integreze, cei care sunt diferiti de majoritate, pot fi
diagnosticati cu o tulburare psihiatrica.

Ingredientele sanatatii psihice sunt: respectul
fata de sine si fata de ceilalti, sentimentul de securitate,
acceptare, abilitatea de a relationa cu
ceilalti. Psihologul Alfred Adler, cel care a pus bazele
Psihologiei Individuale, spunea ca „Un om este
considerat bun daca relationeaza cu ceilalti intr-un
mod util si este considerat rau daca actioneaza
impotriva interesului social”.

Medicii pot adauga aceste principii simple de
„evaluare” a omului la principiile din Juramantul lui
Hipocrate. Asa pot ajunge sa aiba o atitudine mai
putin subiectiva, defensiva, evitanta fata de bolnavul
psihic si sa opteze spre o atitudine toleranta,
incurajatoare.

Atunci cand vine la medic, pacientul realizeaza
ca are nevoie de ajutor si il solicita. Desigur, cei mai
multi nu vin pentru tulburarea psihica de care sufera,
ci pentru alte acuze. Important este insa ca ajung la un cadru medical care-i poate ghida,
ii poate motiva sa caute un echilibru psihic.

TULBURARI PSIHOSOMATICE

Cei mai multi pacienti care sufera o alterare a
starii de sanatate psihica nu constientizeaza acest
lucru. Ajung sa aiba simptome fizice: palpitatii, crize
de astm, cresterea ritmului cardiac, dureri acute etc
si atunci se adreseaza medicului, convinsi fiind ca
sunt bolnavi fizic. Suferinta lor insa ar putea fi una
psihosomatica (suferinta psihica se transforma in
suferinta fizica). In aceste cazuri, tratamentele sunt
ineficiente pe termen lung, iar analizele amanuntite
nu conduc la un diagnostic cert. Bolnavii ajung sa
aiba un adevarat dosar, fara sa aiba idee de ce sufera.

Simptomele sau durerile lor sunt autentice,
doar cauza este psihica, si, fara un focus pe aceasta
zona, problemele nu dispar, dimpotriva, se agraveaza.

Conduita medicala indicata vizeaza efectuarea
unui set complet de analize. Aceste analize pot fi
completate de vizita la un psiholog, mai ales daca
simptomele sunt cunoscute ca fiind specifice si
unor afectiuni psihice. Cu atat mai mult consultarea
unui psiholog este necesara atunci cand analizele
medicale nu reflecta modificari semnificative
in functionarea organica. Pacientului trebuie sa i se
explice ca este trimis la psiholog nu pentru ca ar fi
un „bolnav inchipuit”, ci pentru ca medicul este
constient de autenticitatea simptomelor, doar ca
ele pot avea o cauza psihica.

Psihoterapeutii adlerieni fac distinctia intre cauza
fizica si cea psihica a unei tulburari, cu ajutorul
unei intrebari importante: „Cum ar fi daca nu ai
avea aceste simptome?” sau o alta formulare a
acestei intrebari: „Daca as avea o bagheta magica
si cu ea as face sa dispara aceste simptome/aceasta
stare, cum ar fi diferita viata ta?”. Daca raspunsul
la aceasta intrebare este ceva de genul: „Nimic, lucrurile
ar fi la fel”, atunci cel mai probabil cauza
suferintei lui este fizica. Daca insa raspunsul este:

„Daca nu m-ar mai durea atat de tare capul, as
munci mai mult, sau daca nu as avea aceste atacuri
de panica, as putea sa ma casatoresc cu iubitul
meu, atunci cel mai probabil cauza este psihica. Pacientul
foloseste inconstient simptomele fizice pentru
a evita functionarea in anumite arii ale vietii,
cum ar fi munca, relatia intima sau relatiile sociale.

Mai exista si categoria tulburarilor somatopsihice
(suferinta fizica duce si la simptome psihice).
De exemplu, bolnavul de inima devine anxios,
bolnavul de stomac are o dispozitie iritabila, bolnavul
de astm are atacuri de panica etc. In cazul
afectiunilor enumerate si a altor afectiuni, tratamentul
medical ar trebui completat de sedinte de
consiliere psihologica sau psihoterapie.

TULBURARI PSIHICE GRAVE

Exista si pacienti care sufera de tulburari psihice
considerate grave, recurente, cronice. Cei mai multi
bolnavi diagnosticati cu schizofrenie, de exemplu,
primesc tratament in regim ambulator. Stiind ca pacientul
se afla sub tratament psihiatric, atitudinea
medicului de familie trebuie sa ramana suportiva si
mai putin directiva. Desigur, atunci cand pacientul
solicita informatii sau ghidaj trebuie sprijinit. Altfel
insa, atitudinea medicului trebuie sa fie rezervata,
cu disponibilitate fata de intrebarile clientului, dar
fara a alimenta starea de iritabilitate, suspiciunea,
nemultumirea pacientului. O caracteristica a pacientului
diagnosticat cu schizofrenie este ca vede
oamenii ca pe dusmani, ca pe persoane inferioare,
nedemne, criticabile si in comparatie cu ele se simte
superior. De fapt, totul poate porni dintr-un sentiment
de inferioritate, dintr-o constanta descurajare
resimtita de-a lungul dezvoltarii sale. A devenit
centrat pe sine si nu a mai fost interesat de relatiile
cu ceilalti. Incet, incet se izoleaza, se considera outsider
si vede membrii grupului din care nu reuseste
sa faca parte drept dusmani. Ajunge sa se simta
neadecvat, incapabil, slab si astfel apare dorinta
puternica de a supracompensa, de a se simti superior,
puternic, bun. Si halucinatiile auditive vin in
sprijinul acestei dorinte de a se simti important –
primeste atentia unor forte superioare.

Astfel, pacientul cu schizofrenie ar trebui vazut
ca un om care are un mod gresit de a trai, iar cei din jurul lui, inclusiv medicul de familie, trebuie sa
fie mult mai optimisti decat el pentru a-l putea motiva,
incuraja. Sprijinul venit din partea unui medic
poate fi mai mult valorizat decat sprijinul venit din
partea familiei. Medicul trebuie sa fie insa foarte
atent, pentru ca mesajul lui sa nu fie gresit interpretat
de pacient. Schizofrenii interpreteaza foarte
repede lucrurile, cuvintele, ca fiind umilitoare.

Medicul trebuie sa accentueze atent importanta
ca pacientul sa respecte tratamentul indicat, sa nu
reduca sau sa renunte la doza din proprie initiativa.
Si asta pentru ca o caracteristica a celor care sufera
de schizofrenie este dorinta permanenta de a intrerupe
tratamentul. Reducerea dozei ar trebui indicata
de medicul psihiatru, in momentul in care pacientul
se afla intr-o remisiune a bolii sau, in urma
tratamentului psihoterapeutic asociat, pacientul
incepe sa functioneze mai bine in sarcinile vietii,
devine independent, sociabil.

Din pacate, inca este prezenta ideea conform
careia schizofrenia este incurabila. Odata
diagnosticat schizofrenic, ramane schizofrenic,
iar starea lui poate fi doar imbunatatita sau se
vorbeste de remisiune. De fapt, conform psihologului
Kurt Adler, schizofrenia este un tip de
personalitate, si, asa cum nu putem spune ca personalitatea
compulsiva ramane compulsiva, la fel
este si cea de tip schizofren. E drept, recunoaste
Kurt Adler, ca personalitatea nu se schimba la
baza, cum stilul muzi cal nu se schimba, dar se
poate schimba ritmul. Mozart de exemplu, nu
si-a schimbat niciodata stilul de a compune,
dar operele sale au fost foarte diferite. La fel un
schizofren poate din nesociabil, distructiv, ostil,
sa se transforme in sociabil,
cooperant, constructiv, util.

DEPENDENTA DE
MEDIC

Pacientii, in general, si cei cu
tulburari psihice in special, trec
printr-o perioada in care sunt
dependenti de medic. In cazul
unei tulburari grave cum este
schizofrenia sau tulburarea bipolara,
pacientul trece printr-o
perioada foarte grea atunci cand
realizeaza ca are un diagnostic
perceput ca necrutator, atunci
cand simte ca pierde controlul.
In aceasta perioada, nevoia de
suport este foarte mare. Multi
ajung sa fie depresivi sau chiar sa
recurga la tentative de suicid.

Daca medicul incearca sa
pastreze mereu distanta sau neutralitatea, pacientul
poate invata ca cea mai buna metoda de a face
fata problemelor este evitarea discutiei despre ele,
ignorarea sau negarea lor.

Starea pacientului poate fi imbunatatita daca
medicul il accepta, ii intelege logica privata (setul
de convingeri dupa care se ghideaza in viata), nu
il judeca. Medicul trebuie sa respecte dreptul pacientului
de a fi diferit, atata timp cat prin asta nu
isi face rau sau nu face rau altora. Iar daca este
intr-una dintre aceste situatii, are obligatia de a lua
masuri, mergand pana la internarea fara acordul
pacientului (cazurile de suicid).

Pacientii cu tulburari psihiatrice au nevoie
sa fie acceptati de catre medic si
astfel ajung sa accepte si influenta venita
din partea lui si sa valorizeze comportamentele
pe care medicul le considera
normale, adaptate.

Neutralitate inseamna sa fii ferm in privinta
principiilor tale si in acelasi timp sa respecti dreptul
pacientului de a avea valori diferite. De exemplu,
medicul poate avea valori religioase sau eti ce
diferite de cele avute de pacient. La fel poate fi
diferita perceptia fata de moralitatea sexuala sau
rolul in familie. Daca pacientul are sentimente de
vinovatie fata de conduita sa, atunci acestea ar trebui
discutate si folosite ca motivatie pentru schimbare.

Vinovatia permanenta este distructiva, daca
insa este activa, poate avea efecte constructive.
Medicul trebuie sa fie tolerant fata de principiile
pacientului, atata timp cat acestea se incadreaza
totusi in regulile mari ale societatii.

Intr-o discutie cu prof. dr. Ionel Sinescu, acesta
imi spunea ca medicii nu trebuie sa aiba o atitudine
superioara fata de pacienti, faptul ca poarta
un halat alb nu le da acest drept, ci ii obliga sa-
i puna la dispozitie tot ce poate medicina la acel
moment. Altfel spus, halatul il obliga pe medic sa
fie mereu informat si sa transmita informatiile pacientului
intr-un mod in care acesta sa inteleaga,
sa-l ghideze.

Desigur, atitudinea medicului poate fi determinata
si de pozitia pacientului. Acesta din urma
are adesea o atitudine umila in fata doctorului,
incercand sa-i castige bunavointa. Cu atat mai
mult postura sa umila este accentuata atunci cand
se afla internat intr-un spital, cand este in pijamale.
Optimismul, incurajarea, empatia sunt caracteristicile
unui medic abil, suportiv, eficient.

Leave a reply