Cromul

Iata un bioelement in cazul caruia oamenii de stiinta inca mai cauta sa elucideze caile de interventie in metabolismul uman.

Iata un bioelement in cazul caruia oamenii de stiinta inca mai cauta sa elucideze caile de interventie in metabolismul uman. Cromul reprezinta de asemenea un exemplu tipic de element necesar organismului in anumite forme si cantitati, dar cat se poate de nociv in altele. Cromul trivalent este forma esentiala din alimente si cea utilizabila in corp. Inhalarea cromului hexavalent, in schimb, este carcinogenetica.

In 1957, cercetatorii au descoperit ca un compus extras din rinichiul de porc, denumit „factor de toleranta la glucoza”, ajuta sobolanii diabetici sa utilizeze mai bine insulina. Dupa cum s-a dedus ulterior, a fost vorba despre crom.

Functia de baza a cromului este legata de metabolismul glucozei, ca potentiator al efectelor insulinei. Mecanismele de actiune sunt inca in discutie. La persoanele cu deficienta de crom, deficienta rezultata in urma nutritiei parenterale de durata, s-a dezvoltat diabet, afectiune rezolvata dupa adaugarea cromului in fluidele administrate. Evident, luandu-se in consideratie numarul extrem de mare de cazuri de diabet de tip 2 cu care se confrunta sistemele sanitare din Europa si America de Nord, descoperirea legaturii dintre crom si insulina a fost privita cu indreptatite sperante.

In ultimii ani s-au facut importante progrese in ceea ce priveste explicarea modalitatii de interventie a cromului in metabolismul glucozei. Se pare ca o substanta cu greutate moleculara mica (LMWCr) ar lega cromul migrat intracelular in urma stimularii receptorilor insulinici de catre insulina.Complexul respectiv, la randul sau, se va atasa de receptorul insulinic, potentand activitatea tirozinkinazei. Capacitatea LMVCr de a activa receptorii insulinici este dependenta de continutul de crom. In momentul scaderii nivelului de insulina, datorat normalizarii glicemiei, complexul cu crom este eliberat si efectul sau inceteaza. Studii contemporane, aflate inca in derulare, au emis ideea ca microelemetul potenteaza efectele insulinei prin cresterea translocarii insulin-stimulate a transporterilor membranari pentru glucoza pe membranele celulare.

Studii efectuate asupra persoanelor cu toleranta scazuta la glucoza, au indicat o ameliorare a utilizarii glucozei sau un efect pozitiv asupra profilului lipidic, in conditiile suplimentarii cu crom (12 din 15 studii). Tinand seama de faptul ca 25-30% dintre aceste persoane pot dezvolta diabet de tip 2, administrarea de aproximativ 200 mcg de crom pe zi, timp de 2-3 luni, a parut avantajoasa.

Diabetul de tip doi si toleranta redusa la glucoza sunt asociate cu modificari ale lipidelor plasmatice si cu un risc ridicat de boli cardiovasculare.

Pe de alta parte, o meta-analiza recenta a 15 studii clinice randomizate a concluzionat ca administrarea de crom nu are efect la indivizii fara diabet, in ceea ce priveste concentratiile de glucoza sau insulina.

Tinand seama de relatia crom-insulina, s-a pus, pe buna dreptate, problema utilitatii administrarii de crom la pacientii cu diabet de tip 2. Acesti indivizi prezinta o eliminare urinara de crom mai mare decat indivizii sanatosi, indeosebi daca este vorba de o afectiune care are cel putin 2 ani de evolutie. Anterior anului 1997, studii cu privire la eficienta administrarii de crom nu au indicat o ameliorare a controlului glicemiei, desi au existat tendinte de reducere a nivelului insulinei si de normalizare a profilului lipidic. In 1997, insa, rezultatele unui studiu controlat cu placebo, desfasurat in China, au aratat tocmai beneficiul administrarii de crom la diabetici. 180 de participanti au consumat fie placebo, fie picolinat de crom (200 sau 1.000 mcg pe zi), timp de 4 luni. La final, glicemia a fost mai mica cu 15% – 19% la persoanele care au luat 1.000 mcg de crom, in comparatie cu cei supusi la placebo. Pentru doza de 200 mcg, diferentele nu au fost semnificative fata de placebo. Nivelurile insulinei au fost reduse in toate cazurile de suplimentare cu crom, ca si cele ale hemoglobinei glicozilate (aceasta indeosebi la cei care au luat suplimentul de 1.000 mcg). Extrapolarea datelor acestui studiu la populatiile vestice este insa dificila datorita prevalentei reduse a obezitatii printre chinezii diabetici si a lipsei evaluarii statusului nutritional cromic a pacientilor inainte de inceperea studiului.

Evident, dupa studiul chinez au urmat si alte investigatii care au urmarit eficacitatea tratamentului cu crom la pacientii diabetici. In 13 din 15 studii, cromul a determinat o ameliorare a cel putin unui parametru de control glicemic. Studii randomizate pe scara mare sunt insa necesare pentru a se trage concluzii cu aplicabilitate practica certa.

Foarte recent, pe masura ce investigatiile pe aceasta tema s-au acumulat, s-a ajuns la concluzia ca tratamentul cu crom ajuta inconstant la ameliorarea cotrolului glicemiei la pacientii diabetici. Cel putin in formele si dozele administrate, cromul nu are o actiune semnificativa la diabeticii europeni, declara Dr. Nanno Kleefstra, de la Isala Clinics, Zwolle (Olanda). La clinica respectiva s-au investigat efectele cromului asupra controlului glicemiei, rezistentei la insulina si pe diferiti factori asociati sindromului metabolic, la pacienti vestici cu diabet de tip 2. La 3 – 6 luni de la tratamentul zilnic cu 400 mcg de crom, nu au existat diferente fata de grupul care a primit placebo, in ceea ce priveste nivelul glicemiei plasmatice, A1c, tensiunii arteriale, procentului de grasime corporala, greutatii, profilului lipidic sau rezistentei la insulina.

Un studiu similar a cuprins persoane cu toleranta modificata la glucoza din zona metropolitana a orasului Sydney, carora li s-a administrat picolinat de crom, 400 mcg de doua ori pe zi, sau placebo. Dupa 3 luni de tratament, singura modificare statistic semnificativa a fost o crestere discreta a cromului in ser la persoanele care au primit supliment.

O circumstanta declansatoare de diabet poate fi sarcina, cand la 2-4% din femei poate sa apara asa-zisul diabet gestational. La femeile cu acest tip de diabet s-au administrat 4 mcg de picolinat de crom pe zi si pe kgcorp, pentru 8 saptamani, constatandu-se o scadere a glicemiei a jeun si a insulinemiei, in comparatie cu placebo. Evident, in cazurile severe a fost necesara asocierea terapiei insulinice.

Un studiu publicat in septembrie 2004 arata ca niveluri scazute ale cromului in unghiile degetelor membrelor inferioare sunt asociate cu o crestere a riscului de boala cardiovasculara, la indivizii diabetici.

Din pacate, studiile care au examinat efectul cromului asupra profilului lipidic au dat rezultate inconsistente. Uneori s-a observat reducerea colesterolului total, a LDL-colesterolului si a trigliceridelor sau cresterea HDL-colesterolului, altele nu au raportat nici un efect. Diferentele importante intre rezultatele obtinute pot fi oglinda deosebirilor in ceea ce priveste aportul nutritional al cromului la indivizii cuprinsi in studii. Este posibil ca numai indivizii carentati sa reactioneze pozitiv la suplimentarea cu crom.

Legat de relatia cromului cu insulina si cu interventia celei din urma in metabolismul proteic si lipidic, s-a lansat ipoteza conform careia suplimentarea cu crom conduce la cresterea masei tesuturilor slabe din organism si la reducerea celor grase. Din nefericire, numeroase studii, care au urmarit relatia dintre crom (administrat in suplimente) si dinamica tesuturilor slabe sau adipoase din corp, nu au fost incurajatoare, rezultatele fiind similare cu cele obtinute la administrarea de placebo. Cercetarile care au utilizat metode foarte sensibile de evaluare a tesutului slab si a tesutului adipos (absorbtiometria energiei cu raze X sau DEXA si hidrodensiometria sau cantarirea sub apa) nu au indicat eventuale efecte benefice ale suplimentarii cu crom asupra compozitiei corpului.

In mod similar, suplimentele de crom (200 – 400 mcg de picolinat de crom/zi) au aratat efecte minime sau absente asupra greutatii corporale. In consecinta, in 1997, U.S. Federal Trade Commission (FTC) a hotarat ca nu exista baze pentru afirmatia ca suplimentele de crom determina, la om, o scadere ponderala sau o diminuare a tesutului adipos. Mai recent, o meta-analiza a 10 studii randomizate a aratat ca picolinatul de crom a fost asociat cu o scadere ponderala de aproximativ 1,1 kg, ceea ce nu este relevant din punct de vedere clinic. In schimb, un studiu recent a indicat ca diabeticii cu diabet de tip doi care urmeaza un tratament cu produse din categoria sulfonilureii pot resimti un avantaj in urma suplimentarii cu crom, ei prezentand o crestere diminuata sau absenta a greutatii corporale.

Legatura cromului cu metabolismul glucidelor a fost investigat si din alt punct de vedere: ingestia acestora. Un studiu extins, randomizat, efectuat in 2005, a dus la concluzia ca suplimentarea cu 600 mcg de picolinat de crom la pacientii cu depresie conduce la diminuarea ingestiei impulsive de glucide si la reglarea apetitului. Se recomanda continuarea studiilor pe aceasta tema, pentru a se afla daca doze superioare de crom nu au efect si asupra dispozitiei. In acelasi timp, aportul cromului poate fi foarte important la pacientii cu depresie, intrucat medicatia obisnuita in aceste situatii (antidepresive, antipsihotice) amplifica dorinta impulsiva de a ingera glucide.

Se pare ca nivelul cromului este modificat si la pacientii cu HIV – SIDA. Intr-un studiu recent s-a observat ca nivelul cromului plasmatic si a celui din unghiile pacientilor cu HIV este mai mic decat la persoanele sanatoase, desi eliminarile urinare au fost similare. In schimb, la pacientii cu HIV aflati sub terapie antiretrovirala eliminarile urinare sunt superioare celor ale pacinetilor care nu fac tratament. Excretia s-a corelat pozitiv si semnificativ cu scorul de lipodistrofie si negativ cu diversi parametrii ai sindromului metabolic.

Nivelul cromului din alimente este variabil si a fost masurat cu precizie in putine produse. Chiar in cazul aceluiasi produs exista variatii extrem de mari de la o determinare la alta. Printre cele mai bogate in crom se numara: carnea procesata (de vita, de curcan), rinichiul de porc, drojdia de bere, branzeturile, melasa, cereale integrale, fasole verde, broccoli si diferite condimente. Drojdia este o sursa excelenta de crom, ca si viscerele, ciupercile, faina de ovaz, prunele uscate, nucile, asparagusul. Zarzavaturile, fructele si alimentele procesate si rafinate (cu exceptia preparatelor din carne) contin niveluri reduse de crom.

Suplimentele de crom par a determina diminuarea pulsiunilor de ingestie glucidica la persoanele cu depresie atipica.

Alimentele bogate in zaharuri simple (zaharoza, fructoza) determina cresterea eliminarilor de crom din organism. Aportul estimat de crom in tarile vestice este de aproximativ 23 – 29 mcg/zi pentru femei si 39 – 54 mcg/zi pentru barbati. Suplimentele de crom il contin sub mai multe forme: clorura, nicotinat, picolinat de crom si sub forma de drojdie cu nivel ridicat de crom. Cromul este furnizat ca atare sau in asociatie cu alte minerale si vitamine. Dozele variaza, de regula, intre 50 si 200 mcg de crom elementar. Picolinatul si nicotinatul au o biodisponibilitate mai mare decat clorura. In contrast cu cromul hexavalent, care este cancerigen, nu exista dovezi ca cel trivalent ar fi toxic. Excesul, provenit din alimentatie sau suplimente, nu a condus in mod convingator la reactii adverse, de aceea nu exista in acest moment o limita superioara de toleranta. In schimb, tinandu-se seama de informatiile limitate existente pana acum, consumatorii sunt avertizati asupra eventualitatii de aparitie a unor efecte adverse la administrarea unor doze mari sub forma de suplimente si sunt sfatuiti sa evite astfel de circumstante.

Studiile referitoare la siguranta administrarii pe termen lung a suplimentelor de crom au determinat in ultima vreme o anume ingrijoarare. Studii pe culturi celulare de hamster au sugerat ca biolementul, mai ales sub forma de picolinat, creste deteriorarea ADN-ului. Nu exista dovezi ca acelasi lucru se intampla in organismele vii iar intr-un studiu efectuat de curand 10 femei, carora le-a fost administrat crom (sub forma de picolinat), nu au dezvoltat elemente de crestere a stresului oxidativ Exista, de asemenea, cazuri izolate de reactii adverse severe la suplimentele cu picolinat de crom, manifestate sub forma de insuficienta hepato-renala. Subiectii cu afectiuni hepatice si renale preexistente trebuie avertizati asupra riscului administrarii excesive de suplimente cu crom.

Lipsa unor indicatori sensibili cu ajutorul carora sa putem monitoriza aportul si nivelul de crom din organismul uman determina dificultati in aprecierea corecta a efectelor sale si in evaluarea precisa a necesarului, pe grupe de varsta si sex. In paralel, insa, potentialul profilactic si curativ al acestului biolement este enorm, de aceea sunt utile studii care sa stabileasca cu precizie unde, cum si cand este necesara suplimentarera cu crom. Ca si in cazul altor suplimente, si in cazul de fata, ele trebuie administrate numai sub indrumarea medicului curant.