Potrivit agentiei News In, se pare ca ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu ezita sa ieftineasca medicamentele de la 1 noiembrie asa cum a declarat in luna august. Aceasta, din cauza presiunilor facute de farmacisti, distribuitori si producatorii care ar putea bloca furnizarea de medicamente. Ministrul a declarat ca prefera sa continue negocierile pentru ca oamenii sa nu sufere din lipsa produselor. „Autoritatile nu au de pierdut daca privatii blocheaza distributia de medicamente, singurii care pierd in aceasta situatie sunt pacientii, iar acesta este lucrul de care ma tem”, a explicat ministrul.

Preturile la medicamente raman neschimbate pana la sfarsitul lunii octombrie, iar reprezentantii Ministerului Sanatatii nu i-au convins pe cei ai industriei farmaceutice sa scada preturile, in medie cu 15%. Reducerea ar trebui sa intre in vigoare incepand cu 1 noiembrie si ar facilita accesul cetatenilor la tratament.

Presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Dumitru Lupuleasa, a declarat ca pentru furnizorii de medicamente este greu sa sustina 15% din preturile medicamentelor. Acesta a explicat o astfel de reducere ar trebui subventionata din fondurile statului si ca ar trebui sa se faca prin reducerea TVA. „In caz contrar, vor exista consecinte negative si pentru cetateni, pentru ca la raft nu vor mai exista medicamente”, a precizat Lupuleasa, explicand ca distribuitorii vor prefera sa vanda medicamentele in alte tari, in care preturile sunt mai mari.

Seful Asociatiei Producatorilor Internationali de Medicamente din Romania (ARPIM) a subliniat ca daca decizia va intra in vigoare incepand cu 1 noiembrie, producatorii de medicamente sunt cei care vor suporta cel mai mare procent din scaderea cu 15% a pretului la medicamente. Am facut acest efort pentru a creste accesul bolnavilor la medicamente, dar asteptam ca si autoritatile sa faca un efort similar si sa creasca procentul de compensare a medicamentelor sau fondurile pentru compensarea acestora”, a spus Caretu.

Acesta a explicat ca, in conditiile in care ordinul de ministru ce prevede scaderea preturilor va intra in vigaore in luna noiembrie, preturile pe care le vor practica producatorii internationali de medicamente in Romania vor fi la cel mai mic nivel posibil.

Leave a reply