„Traim intr-un talcioc – la nivel stiintific si universitar”

Disciplina de Neurostiinte se preda deocamdata doar la Universitatea de Medicina „Carol Davila”. De zece ani, initiatorul, prof. dr. Leon Zagrean, a infiintat inaintea disciplinei, primul Laborator de Neurostiinte.

Disciplina de Neurostiinte se preda
deocamdata doar la Universitatea
de Medicina „Carol Davila”. De
zece ani, initiatorul, prof. dr. Leon
Zagrean, a infiintat inaintea disciplinei,
primul Laborator de Neurostiinte.
De 15 ani este animat de dorinta de
a prezenta conceptele fundamentale
ale neurostiintelor si a deschide poarta
spre acest vast domeniu care a
cunoscut in ultimii ani o evolutie atat
de rapida, incat a determinat comunitatea
stiintifica internationala sa defineasca
ultimul deceniu al secolului
trecut „Decada creierului”.

Sunteti initiatorul a doua premiere in
invatamantul medical romanesc – disciplina
si laboratorul de neurostiinte. De
unde ideea si necesitatea obiectiva?

Un element foarte important in activitatea mea a fost
sansa unei burse la Paris, in domeniul neurostiintelor.
Acordata de guvernul francez, imediat dupa 1989, propunerea
a venit de la acad. Laurentiu M. Popescu, pe
atunci membru in conducerea universitatii noastre. De
acolo m-am intors cu gandul de a face in Universitatea
de Medicina Bucuresti un Laborator de Neurosiinte.
Initial am vrut sa vad in ce masura voi stimula interesul
studentilor pentru cunoasterea celui mai important
– dar si celui mai putin cunoscut organ al omului – creierul.
Aceasta „necunoastere” este explicata de paradoxul
cu care ne confruntam: vrem sa cunoastem creierul
cu ajutorul lui!

Ati fost sprijinit in proiectele dv.?

In primele etape am avut sprijin esential din partea
Universitatii: spatiul pus la dispozitie si o finantare
ce reprezinta 20% din valoarea totala a investitiilor
facute in laborator. Finantarea cea mai importanta
am obtinut-o prin contractele de cercetare incheiate,
folosita pentru ceea ce am considerat o prioritate: dotarea
adecvata. Numai asa poti incheia contracte in
conditii favorabile.

Sunteti autorul unei carti premiate de
CMR. Cum a primit-o lumea medicala
macinata de orgolii?

Este vorba de Neurostiinte – principii fundamentale,
premiata in 2003 pentru cea mai buna publicatie in domeniul
specialitatilor paraclinice. Este, dupa stiinta mea,
prima si singura de acest gen din tara, dar trebuie sa
tinem cont ca neurostiinta este inca la inceput de drum.
Au inceput si alte facultati de medicina din Romania,
ca cea din Cluj, sa dezvolte acesta ramura a cercetarii
si cunoasterii, iar in Craiova functioneaza un Laborator
de Neurostiinte. In acest domeniu sunt relativ putini
specialisti si atunci sa cred ca am avut un soi de protectie?
Am retinut insa, din partea unor colegi cu o prestanta deosebita in domeniu o oarecare nemultumire. Mi s-a
reprosat ca am o „palarie” mult prea mare. In final, lucrurile
s-au acceptat ca fiind utile, pentru ca neurostiintele
in intreaga lume sunt la mare rang.

Cum comentati frecventele acuze de
plagiat aduse diverselor personalitati
din medicina romaneasca?

Am fost solicitat in comisii de verificare a
originalitatii unor carti si pot spune ca sunt inca destul
de frecvente aceste gesturi, iar cei care recurg la ele
pleaca de la ideea ca nu sunt atat de citite cartile scrise
in limba romana. Ei bine, se inseala. Este un obicei care
aduce mari si grave deservicii medicinei romanesti. Este
de asemenea adevarat ca au existat si situatii cand in
aceasta categorie s-a incercat si includerea unor persoane
care nu s-au facut vinovate de plagiat. „Cartile
din carti se scriu” este un adevar pe care trebuie sa-l
acceptam. Mi-e foarte greu sa consider ca un anatomist
poate sa descrie structura ficatului intr-un mod cu totul
original fata de un altul. Dar trebuie totusi sa ai propria
contributie care consta in prelucrarea, procesarea ideii
si concluziile necesare pentru a ajunge la adevar.

Performanta stiintifica este un criteriu
de apreciere in Romania?

Prestigiul unei universitati este dat de prestigiul corpusului
didactic. Din pacate, cred ca este punctul cel mai
slab al invatamantului, in special al celui medical superior.
UMF Bucuresti, fiind acolo unde „se da ora” cum
se spune, ar trebui sa fie un model. Din pacate, afirm cu
responsabilitate ca aceste criterii de valoare stiintifi ca –
ce ar trebui sa fie la baza evaluarii unei universitati si a
cadrelor didactice, au un caracter arbitrar, ca sa nu zic
ca nu exista. Sub obladuirea conducerii UMF „Carol Davila”
s-a acceptat ca la grila de concurs pentru cadrele
universitare, coordonarea unei lucrari de licenta – care
sigur este o activitate pretentioasa, dar intra in norma
didactica, in fisa postului – sa i se acorde de 3 ori valoarea
unui articol ISI. O asemenea atitudine o consider mai
degraba infractionala decat o nerespectare a legalitatii.
Exista probleme si acolo unde numirea se face prin dosar,
adica la acordarea titlurilor de conferentiar si profesor.

O comisie desemnata urmareste indeplinirea de
catre candidat a criteriilor stabilite de lege. In baza asa
– zisei autonomii universitare, comisia modifica criteriile
in functie de persoana care participa la concurs, dupa
interesele mai mari sau mai mici de grup. S-a ajuns
pana acolo incat, daca se compara doua grile de concurs
elaborate de aceeasi universitate, pentru acelasi titlu,
sa se gaseasca diferente semnifi cative de la o sesiune
la alta.

Cum apreciati bugetul alocat cercetarii
medicale romanesti?

Din anul 2001 pana in 2006 am fost director in Programul
National de Cercetare VIASAN. In cunostinta de
cauza afirm ca in ultimul timp, mai ales odata cu organizarea
Programului National de Cercetare de Exce lenta
din 2005, au fost bani suficienti in raport cu capacitatea
de a produce. Oamenii in general se plang ca nu le ajung
banii. Sunt obisnuiti sa primeasca cat mai multi, fara sa
se gandeasca ca trebuie returnati sub o forma sau alta.
Deci, posibilitatile noastre de cercetare din acest moment
sunt bine platite. Recunosc ca mai sunt inca unele probleme
de rezolvat in raport cu eva luarea proiectelor de
cercetare. Aici trebuie luata urgent o masura – evaluarea
proiectului de cercetare trebuie sa fie facuta responsabil,
dupa criterii serioase si pe intreaga sa desfasurare. Iar finalizarea sa se materializeze prin comunicari stiintifice in
reviste prestigioase, de nivel international sau prin produse
finite cand e cazul.

Care sunt punctele slabe ale cercetarii
medicale din Romania?

Punctul cel mai slab al domeniului cercetarii il
reprezinta lipsa de personal, de specialisti. Romanii, din
pacate, in acest moment, pleaca si nu se mai intorc. Iar
daca ne referim la atitudinea persoanelor implicate in coordonarea si conducerea cercetarii, pana nu
se vor convinge ca cercetarea este una dintre cele mai
importante forte de dezvoltare a economiei unei tari,
discutam degeaba.

Cine ar putea determina schimbarea
de mentalitate si atitudine?

Timpul, presiunea UE si schimbarea mentalitatilor.
Iar responsabili de crearea unui climat adecvat pentru
cercetare si punerea in valoare a capacitatii
cercetatorilor romani, raman tot cei de la Ministe rul
Educatiei si Cercetarii si evident Parlamentul, care promulga
legi. Desi nu este o idee originala, eu cred cu
tarie ca civilizatia unei natiuni este masura in care respecta
niste principii pe care noi le numim legi. In Romania
nu exista respectul fata de lege, nici macar in ceea
ce priveste elaborarea ei. Nerespectandu-se legea, totul
devine arbitrar, totul e la mica intelegere si iata de ce
privind in jurul nostru, avem impresia ca traim intr-un
talcioc – la nivel stiintific si universitar. Pana si la nivel de
justitie lucrurile se realizeaza in acelasi mod.

Care este situatia invatamantului
medical in Romania?

Legea invatamantului a fost data prin ‘95 daca nu
ma insel si este mult sub nivelul european. Nu vor sa o
reactualizeze, sa faca alta lege, pentru ca isi dau seama
ca va trebui sa aiba avizul UE. Trag de timp. Orice
an universitar in plus aduce beneficii actualului sistem.
Pentru ca in momentul in care se vor aplica criteriile europene,
foarte multi vor trebui sa dea un pas inapoi si
sa renunte la avantajele pe care le au. Prestigiul unei
universitati este mentinut de prestigiul stiintific, altfel
nu putem vorbi de prestigiul didactic. Nu exista universitate
in lume – sau cel putin eu nu cunosc, care sa
spuna ca este valoroasa prin numarul mare de studenti
pe care ii are. Nu cantitatea conteaza, ci calitatea. Iar
calitate in invatamantul medical este exclus sa fie facuta
cu oameni care nu fac stiinta si cercetare. Sunt inca discipline
in cadrul UMF Bucuresti in care se preda la nivelul
anilor ‘80, in conditiile in care informatia se innoieste
la aproximativ 10 ani.

Studentii ce atitudine au?

Studentii nu stiu unde sa se situeze. Unii. Majoritatea
au adoptat atitudinea acelora care le predau
in acest mod: invata cat mai putin, dar vor note cat
mai mari. Din pacate, la noi numarul de studenti este
foarte mare, fara sa mai existe acel examen serios si
exigent de selectie. O alta posibilitate ar fi fost sa fie
acceptati oricati cu conditia ca in primii doi ani sa se
faca o selectie activa, serioasa si responsabila. La noi se
face un mixaj. Este cel mai periculos. In ultimii 3 ani,
din cauza numarului mare de studenti cu taxa, s-a ajuns
sa se „intre” in facultatea de medicina cu un punctaj
corespunzator notei 2 sau 3! Acest punctaj poate sa il
obtina oricine pe o grila, punand la intamplare rezultatele.

Chestiunea este grava, pentru ca acest numar
mare de studenti selectati cu atata indulgenta, pericliteaza
calitatea invatamantului, determinand un nivel
scazut chiar si pentru cei bine pregatiti. Cei buni si
interesati sunt mult mai putini si dominati de cei slab
pregatiti. Anul acesta au fost 600 de locuri cu taxa,
adica mai mult decat cei care intra pe locuri bugetare.

Deja inseamna ca aceasta categorie face legea, pentru
ca profesorilor le este greu sa faca fata si atitudii
studentilor si interventiilor parintilor. Se mai vehiculeaza
ideea ca numarul mare de studenti platitori ajuta
dezvoltarea facultatii. Este o eroare! Cheltuielile care se
fac pentru acesti studenti depasesc suma platita de ei.
Dar cel mai important si mai grav este faptul ca acesti
studenti vor ajunge medici si vor profesa. Multi colegi
imi impartasesc aceste nelinisti, dar nu au curajul sa
puna in aplicare un sistem mai exigent de examinare in
propriile catedre. Sa nu fiu inteles gresit – avem sudenti
de exceptie care pot face fata oricarei universitati din
lume. Din pacate, acestia sunt putini si deloc sprijiniti
de conducerea universitatii. In loc sa ii ajutam, noi ii punem
sub povara multimii, asta facem.

Si dumneavoastra?

Eu nu astept numai ca altii sa se schimbe. Am incercat,
cu riscuri destul de mari, sa mai schimb pe ici –
pe colo mentalitati si atitudini. Am fost implicat intr-o
serie de gesturi – iresponsabile, in sensul ca sunt mai
curajoase – spun unii, sau inutile – altii. In 2004 a avut
loc un proces pe care l-am instituit cu alti patru colegi
impotriva modului in care a fost numita conducerea
universitatii. Ceilalti colegi, vazand cum evolueaza lucrurile,
s-au retras, eu m-am incapatanat sa raman pe
pozitie, considerand justa atitudinea mea. Dovada ca
am avut dreptate este faptul ca procesul s-a finalizat
prin viciu de procedura. Consider deci, ca cel putin moral,
eu am castigat. A pierdut justitia si universitatea. Iar
atat timp cat o universitate este coordonata de o echipa
aleasa politic, exista cele mai mari sanse ca universitatea
sa fie dusa inspre faliment. Mi-am pus problema
ca poate asta se doreste, dar mai degraba cred ca este
dorinta unora de a obtine privilegii fara fundament.
Scoala romaneasca de medicina a fost una dintre cele
mai renumite in Europa si in lume, prin prestigiul celor
care au facut stiinta si au produs cunoastere, caci universitatea
este o institutie unde se produce cunoastere,
nu unde se multiplica cunoasterea.

Ce ati facut concret pentru studenti,
pentru invatamantul medical?

Initial, disciplina de Neurostiinte nici macar nu era
trecuta in foaia matricola, iar absolvirea cursului nu se
finaliza cu o nota. Doar printr-o diploma onorifica. Abia
in urma cu patru ani cursul a fost introdus ca optional
si apare in foaia matricola. Si in fiecare an aproximativ
150 de studenti se inscriu la aceste cursuri.
Am incercat – si intr-o oarecare masura am reusit –
sa schimb mentalitatea ca studentul ia examenul doar
prin simpla prezentare – fie si numai pentru disciplina mea. Am intampinat mari dificultati din partea unor colegi,
din partea unor studenti. Consider insa ca in medicina
este foarte important sa nu gresesti, sa stii foarte
bine cat poti. Nu ai voie moral, etic, stiintific si nici juridic
sa faci experiente. La catedra mea, nota finala la examen
are trei componente distincte: examenul teoretic
– tip grila, cel practic si nota de la seminar. Mai mult,
am introdus la examinarea teoretica grila care tine cont
si de greseli, pentru a inlatura bajbaiala si incercuirea
raspunsurilor la intamplare. Din raspunsurile pozitive
sunt scazute cele gresite, studentul avand doua sanse:
fie sa raspunda numai la acele intrebari la care cunoaste
precis raspunsul, fie sa mearga la intamplare cu riscul
de a ajunge la mai multe intrebari negative.

De ce vin intr-un numar atat de mare
catre laboratorul dv.?

In ceea ce priveste implicarea studentului in activitatea
de cercetare, in ultimii 7-8 ani, in fiecare toamna
anunt interviul prin care selectez studentii doritori de
cercetare. Au fost situatii cand s-au prezentat si 50 de
studenti, desi se stia ca nu pot sa primesc decat 3-4. Interviurile
sunt organizate vinerea de la ora 15. Au stat
oamenii si pana la ora 22. Poate este important de precizat
ca pe fundalul afisului de anunt al interviului, din
2001 era scris: 2001-2100, Secolul Creierului…

De ce vin in numar mare? Pentru ca acestia au deja
privirea spre alte orizonturi, simt realitatea. Acestia nu
se mai lasa dusi cu vorba „lasa ca te ajuta tata, lasa ca
te ajuta mama”. Ei vor sa isi ia viata in propriile maini,
iar activitatea de cercetare, articolele publicate, le vor
da sanse mai mari in ocuparea unui post. Si mai stiu
ceva: in Romania, cat de curand, in practica medicala
vor exista alte criterii de evaluare – resposabilitatea si
eficienta. Am aproximativ 20 de studenti, in laborator,
in fiecare an si acum, in lume, 8 doctoranzi si postdoctoranzi
care au facut parte din grupul de studenti din
acest laborator (GRINS). Toti fac neurostiinte si sunt
in legatura directa cu laboratorul, participand activ la
ceea ce comunicam. Nu pot sa nu amintesc de Mihai
Moldovan. A devenit membru al grupului din anul 2
de studentie, iar acum este printre primii din lume raportand
numarul de articole publicate la varsta lui. A
facut doctoratul la Copenhaga, unde este si acum,
dar pastreaza un contact nemijlocit cu noi. Va rog sa
retineti ca sunt putine laboratoare in Europa care au
progresat atat de consistent prin participarea activa a
colaboratorilor studenti.

Nu va e teama ca tinerii vin sa ii
pregatiti pentru „alte orizonturi”?

Eu nu sunt impotriva plecarii. Chiar sunt de acord
ca oamenii sa mearga, dar sa se mai si intoarca. Iar cei
care sunt plecati, sa mentina legatura cu centrele care
i-au format, pentru ca Romania are mare nevoie de
specialisti. Din cercetare se poate trai foarte bine chiar
si in Romania. Cei care si-au dat seama se indreapta
catre acest sector. Categoric, cercetarea se va dezvolta
in viitorul apropiat, iata de ce cred ca tot mai multi
specialisti vor dori sa revina.

Daca unul dintre cei plecati definitiv ar
face o descoperire, n-ar exista regrete?

Vreau sa va spun ca nu se mai pune problema in felul
acesta – dincolo de orgolii si drepturile de autor – o
informatie, un rezultat facut public este in benefi ciul tuturor.
O descoperire devine rapid un bun comun.

Sunteti un om curajos. Aveti regrete,
aveti temeri?

Consider ca am avut intotdeauna o atitudine demna.
Imi iubesc universitatea si am incercat, pe unde am umblat,
sa ii mentin valoarea si prestigiul. In privinta prestigiului
international al universitatii, incercam sa contribuim
cat mai consistent la unul dintre criteriile semnificative de
stabilire a ierarhiei internationale: numar articole publicate
in reviste cotate ISI pe an. In acest an probabil vom
avea un numar de cateva ori peste valoarea medie din
universitate, raportat la numarul cadrelor didactice. Si sa
nu uitam ca este un laborator nou infiintat – am plecat
de la zero, adica de la pereti si in zece ani am reusit sa
il integram international, devenind Centru de Excelenta.
Regrete? Nu regret ca nu am ramas in Franta. Regret
insa sentimentul care mi se creeaza in Romania, ca oamenii
nu sunt apreciati dupa criterii valide in lumea civilizata
si faptul ca cinstea, onoarea, abnegatia si daruirea
sunt aruncate la cosul de gunoi.

Temeri? Nu imi e teama de cei care m-au amenintat
in mod direct, imi e teama ca aceasta lupta imi fura timpul
si energia, ma tin din treaba.

Acum lucrez la un capitol dedicat cercetarii
ischemiei cerebrale, capitol care, daca va fi acceptat
de editor, un neuroscientist american, va face parte
dintr-o lucrare ce va aparea la Oxford University
Press. Am fost solicitat sa redactez acest capitol. E o
recunoastere care imi da o senzatie de bucurie si de
incurajare, in acelasi timp.