Suplimentele care au in compozitie antioxidanti precum betacarotenul, vitaminele A si E, pot creste riscul mortalitatii. Cercetatorii din cadrul Center for Clinical Intervention Research, Universitatea Copenhaga, au efectuat analize asupra 68 de studii, cu 232.606 participanti, pentru a verifica efectele acestor suplimente asupra starii de sanatate.

Cercetatorii au clasificat studiile pe baza biasurilor (erori sistematice), diferentiindu-le pe cele cu risc scazut de cele cu risc inalt de bias. In 47 de studii clinice cu bias scazut, cu 180.938 subiecti, s-a constat ca suplimentele antioxidante sunt asociate cu o crestere de 5% a riscului de mortalitate.

Administrarea de betacaroten, vitamina A si vitamina E era asociata cu o crestere a riscului de deces de 7%, 16%, respectiv 4%, in timp ce la administrarea vitaminei C si a seleniului nu s-a observat nici o majorare a acestui risc.

In opinia cercetatorilor, revizuirea sistematica a trialurilor efectuate a evidentiat o crestere a mortalitatii asociate betacarotenului, vitaminei A si vitaminei E, administrate singure sau in combinatii.

Cat despre ceilalti doi antioxidanti citati mai sus, nu s-a gasit nici o evidenta care sa arate ca vitamina C poate creste durata supravietuirii, in timp ce Seleniul pare sa reduca mortalitatea, dar acest lucru trebuie reconfirmat prin alte studii clinice.

Potrivit Journal of American Medical Association (JAMA), revista in care au fost publicate rezultatele analizei, noile date contrazic concluziile studiilor observationale conform carora antioxidantii amelioreaza starea de sanatate.

Leave a reply