Studiul Europe Health 2006, efectuat de revista Reader’s Digest in 15 tari din Europa, este o radiografie a starii de sanatate a populatiei europene. Cercetarea desfasurata in premiera in Romania, in acest an, acopera o intreaga serie de probleme legate de sanatate: de la boli si afectiuni usoare, pana la atitudinea pe care o au europenii fata de medicamente, companii farmaceutice si metode de informare privind sanatatea si tratamentele. Conform acestuia, cea mai mare problema de sanatate a romanilor este stresul, cu un procent de 52% fata de media europeana de 33 %. Daca 79% dintre olandezi isi apreciaza sanatatea ca fiind buna, romanii se situeaza in coada clasamentului cu doar 54 de procente, cei mai nemultumiti de sanatatea lor fiind rusii cu 34%. Nici la capitolul informare romanii nu stau mai bine, 66% dintre ei declarandu-se informati cu privire la problemele de sanatate si la tratamentele disponibil, in timp ce media europeana este de 72%.
Pentru a-si imbunatati starea de sanatate, cei mai multi romani incearca sa se lase de fumat, Romania fiind pe primul loc in Europa in ceea ce priveste renuntarea la fumat: 24% fata de media europeana de 8%.
Masurile luate de Ministerul Sanatatii pentru a limita automedicatia au dat roade pentru ca 87% dintre repondentii romani (media europeana – 76%) cumpara medicamentele si remediile doar la recomandarea medicului. Reclama si modul de ambalare a produselor nu au trecere la romani, doar 19%, respectiv 13% declarandu-se sensibili la aceste metode de promovare a produsului.
Leave a reply
Leave a reply