Astazi, medicina de familie este singura specialitate (in afara organizatiilor de profil si a serviciilor de ambulanta) care mai face vizite la domiciliu.
Cand am auzit pentru prima data termenul de „medic de familie”, acum aproape zece ani, gandul m-a dus la imaginea vechilor filme americane, in care batranul medic, in sareta galagioasa, mergea in casele pacientilor sai sa aduca vindecare sau macar alinare. El cunostea secretele, bolile si slabiciunile fiecarei familii, fi ecarui individ mai bine decat preotul. Uneltele meseriei erau primitive, doar bunul simt si experienta clinica nu-l paraseau niciodata.
Imaginea e desueta, desigur, dar isi pastreaza valabilitatea in unele privinte.
In tumultoasa, agitata, dinamica, supertehnicizata viata de astazi, medicina nu putea ramane in afara realitatii cotidiene.
Nu ne mai putem inchipui medicina fara investigatii de tot felul, fara proceduri tehnice, fara medicamente, fara consiliere. Si totusi si astazi, medicina de familie este singura specialitate (in afara organizatiilor de profil si a serviciilor de ambulanta) care mai face vizite la domiciliu. Simtul clinic, experienta, cunoasterea familiei si a obiceiurilor acesteia, cunoasterea nivelului socio-cultural si a comunitatii din care fac parte bolnavii sunt inca unelte pretioase ale activitatii noastre. Toate acestea justifi ca interesul pe care asistenta la domiciliu il are inca.
Pacientii cu boli ale aparatului locomotor sau cu boli neurologice sunt consultati la domiciliu.
Sa fie limpede, nu sunt adepta deplasarilor la domiciliu. Timpul alocat deplasarii (in rastimpul necesar consultarii unui pacient acasa se pot vedea sau investiga la cabinet, in conditii mai bune, 6-10 bolnavi, functie de distanta de parcurs si de gravitatea cazului), traficul foarte aglomerat in marile orase sau distanta mare intre unele localitati, lipsa aparaturii pentru diagnosticare, imposibilitatea administrarii unor tratamente, mediul impropriu, prezenta rudelor si a vecinilor agitati, costurile mari fac din vizita la domiciliu o asistenta rezervata exceptiilor, uneori o asistenta medicala „de lux”. Si totusi uneori, ea reprezinta o necesitate. Poate ca vor intelege si cei care ar trebui sa plateasca aceste servicii.
Cine si de ce doreste asistenta la domiciliu? Notiunea de „nedeplasabil” are o mare doza de subiectivitate si este diferit perceputa de pacient, de medic si nu in ultimul rand de casele de asigurari de sanatate.
In primul rand bolnavii cu urgente majore sunt cei care apeleaza la aceste servicii. De obicei se apeleaza, firesc, la serviciile de ambulanta. Uneori, insa, se apeleaza la medicul de familie, pe care pacientul il cunoaste, in care are incredere.
Frecvent, pacientii cu boli cronice decompensate au nevoie si ei de vizite la domiciliu. O data cu cresterea sperantei de viata, numarul pacientilor cu boli cronice a crescut exponential. Uneori este vorba de crize de angor, de astm, epilepsie, HTA, hipoglicemii. Alteori apar agravari ale bolilor cronice – HTA, insuficienta cardia ca, diabetul zaharat, depresiile, insuficienta renala se vera, ciroza hepatica – fie din cauza neglijarii tratamentului, a abuzurilor, fie din cauza suprapunerilor altor afectiuni. In aceste situatii, medicul de familie poate fi de un real folos, daca situatia nu impune totusi spitalizare, investigatii, consulturi interdisciplinare.
Pacientii cu boli ale aparatului locomotor sau cu boli neurologice ce impiedica deplasarea solicita relativ frecvent consultatii la domiciliu. Uneori este vorba de afectiuni grave (scleroza multipla sau boala Parkinson in faze inaintate, sechelele accidentelor vasculare, amiotrofiile grave, sechelele unor accidente, amputatiile, lombosciaticele hiperalgice, fracturile, luxatiile), alteori nu, dar toate pun pacientul in imposibilitatea de a sosi la cabinet.
La sat, consultatiile la domiciliu sunt platite prost
O situatie deosebita, care incarca emotional medicul, dar care nu poate fi ignorata este cea a pacientului in stare terminala.
O mare parte din ingrijirile paliative necesare acestor pacienti este asigurata de medicul de familie si de familia bolnavului. Pe langa durerea provocata de iminenta despartire de cineva drag, rudele sunt cele care acorda si cea mai mare parte din ingrijire, realizand o echipa cu medicul. De cele mai multe ori este vorba de pacienti neoplazici, carora trebuie sa le asiguram un minim de calitate a vietii. Alteori de pacienti longevivi care ajung ” la capat de drum „. Medicul este adesea mai preocupat de evolutia bolii, de ameliorarea functiilor vitale, neglijand uneori acuzele pacientilor si chiar durerea. Si totusi trebuie sa insotim acesti bolnavi pana la capat.O parte mai placuta, dar nu mai putin solicitanta a activitatii noastre, este aceea a supravegherii dezvoltarii sugarilor. In acest caz este intr-adevar de maxima importanta sa constatam in ce mediu creste bebelusul, cum este ingrijit, cum este alimentat, cum evolueaza. Se pot depista precoce boli, se pot preveni greseli de ingrijire.
O serie de boli acute pot determina si ele solicitari pentru deplasari la domiciliu.
Colicile de toate tipurile, febra mare, pneumoniile, pielonefritele acute, septicemiile, tromboflebitele pun si ele pacientii in situatia de a cauta sprijinul medicului.
Dupa cum vedem, nevoi ar fi multe. O parte dintre ele sunt rezolvate de serviciile de ambulanta, asa cum este firesc. O alta parte ajung mai mult sau mai putin justifi cat in spital. Raman destule care, vrem-nu vrem, trebuie solutionate de noi.
In zonele rurale, consultatiile la domiciliu sunt platite prost, uneori neacoperind nici costurile deplasarii si ale medicamentelor de urgenta.
In zonele urbane nu sunt platite deloc. O foarte mica parte intra in obligatiile ce tin de capitatie. Combustibilul, trusa de urgenta sunt acoperite din veniturile noastre. Restul, care reprezinta majoritatea se rezolva prin apostolatul (!!?? ) medicilor, prin plata cu chitanta, sau datorita jenei de a refuza un om in suferinta. Este firesc?? Raspunsul nu-l pot da eu…
Rodica Tanasescu,
Medic primar
M.F.Presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti
Leave a reply