Ceaiul, „elixirul miraculos” redescoperit?!

Ceaiul, bautura produsa din frunzele uscate ale plantei Camelia sinensis, este a doua bautura dupa apa pe plan mondial.

Doar consumul de apa il depaseste pe cel de ceai, raportat la suprafata planetei. Se estimeaza ca se beau zilnic aproximativ 18-20 de miliarde de cesti de ceai. Cantitatea importata anual de Statele Unite ar ajunge pentru 2 zile, daca ne referim la intregul mapamond. Cei mai mari consumatori de ceai (pe cap de locuitor) sunt irlandezii. Productia mondiala de ceai este estimata la circa 1,3 milioane tone anual.

Compozitia chimica a ceaiului variaza in functie de recolta, conditii pedoclimatice si metoda de prelucrare. In medie, compozitia frunzelor uscate de ceai este urmatoarea: apa 0%, proteine 25,7%, grasimi 6,5%, glucide 40,8%, cofeina 3,3% si tanin 13%.

Exista diferite varietati de ceai, produsele obtinandu-se din aceeasi planta. Metodele de procesare sunt cele care difera.

Ceaiul „alb” se obtine prin ofilire si o usoara fermentatie, fiind mai limpede in ceasca. Gustul lui e putin mai pronuntat.

La ceaiul „verde”, procesul de oxidare a frunzelor recoltate este oprit dupa putin timp. Frunzele sunt uscate prin expunere la aburi, o metoda traditionala japoneza, sau prin gatire uscata in tigaie, metoda traditionala chinezeasca, fara ca clorofila din compozitia frunzelor sa fie distrusa. Spre deosebire de ceaiul negru, ceaiul verde este ceai nefermentat.

In perioada Kamakura, in Japonia (1191-1333), calugarul Eisai a tinut sa evidentieze efectele benefice ale ceaiului verde in cartea sa „Mentinerea sanatatii prin ceai” (1211): „Ceaiul este un medicament miraculos pentru mentinerea sanatatii. Ceaiul are o putere extraordinara de prelungire a vietii. Oriunde o persoana cultiva ceai, va avea parte de o viata lunga. Din toate timpurile, ceaiul este elixirul care creeaza lacasul de nestramutat al nemuririi”. Deci, ceaiul verde a fost apreciat din timpuri stravechi ca un puternic medicament. In ultimii ani, cercetarile au evoluat atat de mult incat acum exista, in buna parte, si confirmarea stiintifica a ceea ce se spunea in vechime.

In ceaiul „oolong”, oxidarea este oprita dupa aproximativ trei zile de la culegere. Acest tip este procesat ca si ceaiul verde. Oolong-urile din Formosa (sau Taiwan) sunt fermentate mai multa vreme, obtinandu-se ceaiuri mai intunecate, mai tari, cu savoare de fruct. Mai parfumate, mai dulci, mai putin bogate in teina decat ceaiurile verzi, ceaiurile oolong sunt foarte apreciate de occidentali.

Pentru producerea ceaiului „negru”, frunzele de ceai sunt lasate sa se oxideze natural pentru un timp indelungat, pana la o luna, ceea ce da culoarea neagra a frunzelor. Ceaiul negru este cunoscut si ca ceai rosu. Ceaiul negru este cel mai popular ceai din lume, fiind un ceai de consum zilnic in vest si nord-vest. Este ceaiul cel mai folosit in prepararea ceaiului cu gheata (Ice Tea) si a ceaiului englezesc (English Tea).

Ceaiul Pu-erh este o categorie de ceai negru care este dublu fermentat si supus unui proces de „imbatranire”, ceea ce ii confera calitati organoleptice si medicale speciale.

Oricare din tipurile de ceai de mai sus poate fi aromatizat prin adaos de arome naturale sau artificiale (ex. prin adaugarea de flori de iasomie).

Studii medicale recente confirma ceea ce 4.000 de ani a fost o certitudine in medicina asiatica: faptul ca ceaiul, indeosebi cel verde, contine substante protectoare pentru sanatatea omului. Printre actiunile favorabile amintim actiunea antioxidanta, din care decurg, se pare, si multe alte efecte: protectia anticanceroasa, reducerea colesterolemiei, reducerea tensiunii arteriale, actiunea antibacteriana si antivirala, protectia impotriva radiatiilor, reducerea grasimii corporale, reducerea glicemiei etc. Fractiunile „vinovate” de aceste efecte sunt polifenolii, care cuprind atat taninurile, cat si bioflavonele (catechinele ceaiului). Polifenolii constituie 15%-30% din frunzele uscate nefermentate de ceai verde. Un procent ridicat trece in infuzia de frunze de ceai. Ceaiul, ca bautura, este deci o solutie de polifenoli.

In frunzele proaspete de ceai sunt prezente substante din grupa catechinelor, care includ cativa esteri galici: gallocatechina (GC), epigal-locatechina (EGC), epicatechina (EC), epigallocatechin-gallat (EGCg) si epicatechin gallat (ECg). Componenta care domina este EGCg, care este si cea mai puternica. Ceaiul verde contine cu 90% mai multi polifenoli decat ceaiul negru, deoarece in cel din urma o parte din polifenoli sunt oxidati si inactivati prin expunere la aer si favorizarea actiunii oxidazelor in timpul prelucrarii. Fractiunile antioxidante din extractul de ceai au o actiune de scavanger al elementelor prooxidante, cum ar fi peroxidul de hidrogen, anionul superoxid etc. Actiunea antioxidanta a ceaiului verde este esentiala in prevenirea peroxidarii lipidelor, pas important in formarea placilor de aterom. Deoarece peroxidarea este o etapa centrala si in alterarea uleiurilor si a altor grasimi alimentare, in alimente se adauga de multe ori antioxidanti, inclusiv polifenoli si vitamina E, pentru a preveni rancezirea. La compararea actiunii a doua concentratii diferite de catechine din ceai cu doi antioxidanti potenti (BHA si vitamina E), catechinele s-au dovedit net superioare in protectia grasimilor. Catechinele au abilitatea de a supresa fotooxidarea anumitor uleiuri si au efecte sinergice cu vitamina E, C si cu anumiti acizi organici. Dr. Lester Mitscher, profesor de biochimie la Universitatea din Kansas, a efec tuat studii care au aratat ca ceaiul verde contine cei mai puternici antioxidanti cunoscuti. EGCg este de 100 de ori mai puternic in neutralizarea radicalilor liberi decat vitamina C si de 25 de ori mai puternic decat vitamina E. BGCg depaseste si BHA si BHT.

Mitscher a declarat ca nu s-a stabilit inca doza zilnica necesara pentru ca efectul antioxidant sa apara, dar ca studii efectuate in China si Japonia au indicat un minim necesar de 4 cesti zilnice.Ceaiul contine si alcaloizi: cafeina, teobromina si teofilina. Contine ceva mai putina cofeina per ceasca fata de cafea, dar ceva mai multa decat cacaoa.

Ceaiul are si vitaminele A, B2, C, D, K si P, plus urme de elemente minerale (printre care si fluorul, ce ii confera calitati cariopreventive) si uleiuri aromatice. In afara de fluor, cel mai bine reprezentate in ceai sunt: potasiul (5-6 cesti de ceai zilnic asigura 75% din necesarul zilnic de potasiu, intr-o dieta cu 2.000 kcal) si manganul (5-6 cesti de ceai pe zi asigura 45-50% din necesarul zilnic, raportat la un aport de 2.000 kcal). Taninurile si uleiurile aromatice sunt responsabile de aroma, culoarea si gustul astringent al ceaiului.

Cercetari recente efectuate la University College din Londra sustin ca printre efectele ceaiului negru se numara si diminuarea nivelului de cortizol din sange, scazand, astfel, nivelul de stres. Urmarirea subiectilor alesi s-a facut pe o durata de sase saptamani, in care a fost interzis consumul de ceai, cafea si bauturi cu cofeina – voluntarii din primul grup consumand o bautura cu aroma fructata care continea toate ingredientele active ale ceaiului negru, iar voluntarii din al doilea grup consumand un placebo, cu gust identic cu cel al primei bauturi, dar din care se eliminasera toate componentele active ale ceaiului negru. Supusi unei situatii stresante, cei care consumasera bautura cu ceai negru au avut un nivel de cortizol scazut cu 47%, manifestand un nivel mai mare de relaxare.

Se spune ca ceaiul asigura supravietuirea celor afectati de infarct de miocard sHarvard Medical Schoolt. Intr-un studiu efectuat de Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston, consumul de cel putin 3 cesti de ceai verde si negru pe zi a redus riscul de deces al pacientilor cu infarct in antecedente pentru urmatorii 4-5 ani cu peste 44%, in comparatie cu al celor care nu au baut ceai.

Studii efectuate in Japonia au aratat ca femeile care au baut peste 5 cesti de ceai verde pe zi si-au micsorat riscul de accident vascular cerebral cu peste 50%, iar barbatii cu peste 69%. Acest efect se poate datora EGCg din ceai, care are o actiune antiagreganta similara cu a aspirinei, fara efectele iritante ale celei din urma, blocand agregarea cauzata de Factorul activator plachetar.

Intr-un studiu prezentat la Simpozionul International privitor la efectele fiziologice si farmacologice ale ceaiului, cercetatorii de la Institutul national de medicina militara din Saitama, Japonia, au indicat ca nivelul colesterolemiei era mai mic la barbatii care sunt mari consumatori de ceai (reducerea s-a referit la LDL-colesterol, fara a infl uenta HDL colesterolul si trigliceridele). Studiul a inclus 1.306 barbati intre 49 si 56 de ani. Concluziile acestui studiu au fost reproduse in numeroase studii ulterioare. Ba mai mult, unele studii au suge rat ca hiperlipemia indusa de dieta poate fi controloata intr-o oarecare masura prin ingestia de ceai sau de extract de ceai verde continand EGCg.

Un alt efect al polifenolilor din ceai pare sa fie cel de inhibitie a enzimei de conversie (ACE), ceea ce aduce, intre beneficiile potentiale ale consumului de ceai, pe cel al actiunii antihipertensive.

Oamenii de stiinta japonezi de la Saitama Cancer Research Institute au stabilit o legatura intre consumul de ceai si cancer. De exemplu, cancerul de san aflat in faza precoce se extinde mai lent la femeile care beau cel putin 5 cesti de ceai pe zi. In consecinta, perioadele de latenta sunt mai lungi, iar rata recurentelor mai redusa. EGCg este un inhibitor natural al expresiei genei care asigura cresterea celulelor canceroase si extinderea lor in tesuturile inconjuratoare. De asemenea, EGCg a reusit sa distruga celule canceroase, fara a leza celulele sanatoase din jur (in culturi celulare). In aceste conditii, ceaiul verde ar putea fi utilizat nu numai in prevenirea cancerelor, dar si in tratamentul si prevenirea altor afectiuni. Dr. Jerzy Jankun si colaboratorii sai de la Medical College of Ohio au publicat recent un studiu care indica mijloacele prin care ceaiul ar putea interveni ca anticanceros. EGCg actioneaza ca inhibitor al urokinazei (enzima cruciala in dezvoltarea neoplasmelor). Mai mult, EGCg a fost comparat cu un alt inhibitor de uroki naza, amiloridul, care insa poate fi consumat intr-o cantitate maxima zilnica de 20 mg, pe cand o singura ceasca de ceai verde contine 150 mg de EGCg.

Studii efectuate in China si Japonia au sugerat ca ceaiul verde amelioreaza leukoplakia, o precanceroza a cavitatii bucale. Dr. Stephen Hsu, cercetator la MCG School of Dentistry, a adunat un mare numar de date care ar confirma actiunea anticanceroasa a ceaiului. La baza ramane actiunea polifenolilor, care ajuta la eliminarea radicalilor liberi ce lezeaza ADN-ul. In plus, o proteina a carei sinteza e stimulata de ceai (p57) protejeaza celulele sanatoase, in timp ce polifenolii distrug celulele canceroase.

In doua studii diferite efectuate de oamenii de stiinta de la Academy of Preventive Medicine din Beijing, China si de James Klaunig de la Indiana University School of Medicine din Indianapolis s-au urmarit efectele ceaiului verde asupra stresului oxidativ indus de fumat. Fumatorii care au baut cel putin 6 cesti de ceai pe zi au prezentat o diminuare cu 40-50% a problemelor determinate de stresul oxidativ, ceea ce reprezinta o potentiala diminuare a riscului de cancer, emfi zem, boli cardiovasculare etc. Stresul oxidativ a fost diminuat pana la nivelul la care este prezent la nefumatorii care nu beau ceai. Este insa important de notat ca fumatorii care au continuat sa fumeze si sa bea ceai au prezentat in continuare un risc mare de distrugeri cauzate de stresul oxidativ. Si nefumatorii studiati au prezentat o diminuare marcata a leziunilor oxidative. Astfel de studii au avut la origine constatarea ca barbatii fumatori din Japonia au un risc mai mic de cancer pulmonar fata de cei americani, chiar daca fumeaza mai multe tigarete.

Un alt studiu a urmarit frecventa prezentei unui marker particular al cancerului pulmonar, degradarea limfocitelor, la fumatori si nefumatori. Cunoscut ca SCE (sister chromatid exchange in mitogen-stimulated peripheral lymphocytes), el a fost semnificativ mai mare la fumatorii care nu beau ceai si egal la fumatorii care beau ceai si la nefumatori. Expunerea animalelor de laborator la carcinogenii din fumul de tigara a condus la rezultate similare: cei carora li s-a administrat ceai au avut o frecventa mai mica cu 45% a cancerului pulmonar, comparativ cu neconsumatorii de ceai.

Scoruri din studii similare au demonstrat protectie fata de cancerele esofagiene, gastrice, cutanate, mamare, pancreatice, colorectale si hepatice (in vitro), atat la oamenii bautori de ceai, cat si la animalele de laborator. Ceaiul verde s-a dovedit a avea efect pozitiv inclusiv pe cancerele cutanate deja declansate, la soarece.

Ceaiul verde poate inhiba formarea cancerelor prin diferite mijloace, care necesita investigatii de durata. Teoriile curente se concentreaza, asa cum am mai aratat, asupra efectelor antiproliferative si antioxidante ale polifenolilor. Se crede si ca acesti polifenoli pot inhiba carcinogeneza prin blocarea formarii en-dogene de compusi nitrozo, supresand activarea carcinogenilor si capturand agentii genotoxici. Este posibil si ca EGCg si alte ca techine sa blocheze interactiunea promotorilor tumorali cureceptorii corespondenti. Acest fenomen a fost descris ca avand un fel de efect de „sigilare”, deoarece acesti factori sunt neutralizati prin „sigilarea” lor inainte de a se lega de receptori.

Un alt domeniu unde ceaiul pare sa fi e un remediu util este cel al artritei reumatoide si al altor afectiuni autoimune. Studiile au indicat ca probabilitatea de a dezvolta artrita se reduce la consumatorii de ceai, iar daca acestia totusi se imbolnavesc, forma de boala este mai usoara. La originea acestor efecte stau tot po-lifenolii ceaiului (in mod particular EGCg), care au efect antiinflamator si despre care se presupune ca pot limita si sinteza de autoantigeni, deprimand amploarea raspunsului autoimun.

Alte studii au urmarit implicarea ceaiului in pierderea in greutate. Un studiu a comparat efectele metabolice ale extractului de ceai verde, cu cele ale unui placebo. Un alt studiu, efectuat la Universitatea din Genova, a investigat interactiunea dintre cofeina si EGCg. In primul studiu s-a constatat ca bautorii de ceai au „ars” un plus de 70 de kcal pe zi, „banuiti” de stimularea metabolica fiind polifenolii ceaiului. In al doilea studiu combinatia celor doua substante a reusit sa stimuleze rata metabolica cu pana la 4%.

Extractele de ceai verde se dovedesc benefice si in dermoprotectie, ele diminuand leziunile determinate de radiatiile solare, neputand totusi inlocui un ecran solar. In fapt, in farmacopeile asiatice ceaiul era recomandat de foarte mult timp in uz extern, pentru tratarea plagilor si a arsurilor, a intepaturilor de insecte, a oftalmiilor etc.

Studii efectuate in Taiwan asupra unor persoane de peste 30 de ani au sugerat ca un consum regulat de ceai poate creste rezistenta oaselor. Efectul are la baza polifenolii si fluorul din ceai. Cele mai evidente efecte au fost identificate la persoanele care au baut cel putin 2 cani de ceai, pe o durata de cel putin 6 ani. Densitatea osoasa maxima s-a identificat la cei care bausera ceai in mod curent cel putin 10 ani, ei avand o densitate osoasa cu 6,2% mai mare decat cei care nu beau ceai. La persoanele care consumau ceai de numai 1-5 ani nu au existat diferente semnificative fata de grupul de control.

Ceaiul are si efecte antibacteriene. Ceaiurile verzi, negre si cafeaua au o marcata actiune bactericida pe Bordetella pertussis. Studii japoneze indica faptul ca ceaiurile, ca si unele catechine izolate din compozitia lor (EGCg si TF3 = teaflavindigalat), pot actiona in profilaxia acestor infectii. Alte studii indica faptul ca extractele de frunze de ceai inhiba dezvoltarea diferitelor bacterii care provoaca diaree: Staphylococcus aureus, S. epidermidis, Vibrio cholerae O1, V. cholerae non O1., V. parahaemo-lyticus, V. mimicus, Campylobacter jejuni si Plesiomonas shigelloides. Nu au existat efecte inhibitorii pe V. fluvialis, Aeromonas sobria, A. hydrophila, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella enteritidis, Escheri chia coli enteroinvaziva, E. coli enterohemoragica, E. coli ente-ropatogenica, E. coli enterotoxigenica, Enterobacter cloacae sau Yersinia enterocolitica. Salmonella si Shigella au aratat susceptibilitati diferite, in functie de soiul de ceai. Ceaiul verde japonez a dovedit calitati bactericide si pe S. aureus, V. parahaemolyticus si chiar asupra E. coli enterotoxigen, care nu a dovedit sensibilitate cu alte ocazii. Ceaiurile verzi si negre actioneaza si asupra Mycoplasmei pneumoniae. La o concentratie de 0,2%, ceaiurile au actionat asupra M. pneumoniae si M. orale, dar nu si impotriva M. salivarium. EGCg purificat din ceaiul verde si TF3 din ceaiul negru au avut o marcata actiune bactericida pe M. pneumoniae, M. orale si M. salivarium. Aceste rezultate sugereaza ca ceaiurile si catechinele din compozitia lor pot fi utilizate profilactic impotriva infectiilor cu agentii amintiti.

In fine, studiile epidemiologice efectuate pana in prezent au aratat ca persoanele care beau in mod regulat ceai au un numar mai mic de carii dentare. Argu-mentele in favoarea acestei afi rmatii sunt numeroase. Planta de ceai extrage fluorul din sol, acesta acumulandu-se in frunze. Frunzele de ceai pot sa contina 4-400 ppm fluor, ceaiul ca bautura 0,34-6 ppm, iar la o ceasca de ceai se ajunge la 0,3-0,5 mg de fluor. Studii recente s-au ocupat de biodisponibilitatea fluorului din ceai, in relatie cu interactiunea acestuia cu suprafetele dentare si cu tesuturile orale. S-a demonstrat ca, dupa irigarea cu ceai, 34% din fluor a fost retinut in cavitatea bucala si o parte din acesta a dovedit o mare capacitate de legare de smaltul dentar. In ceai exista si alti compusi carioprotectori. Sunt de amintit taninurile, care inhiba amilaza salivara, reducand astfel potentialul cariodeterminant al alimentelor ce contin amidon. De asemenea, acizii tanici inhiba cresterea streptococilor mutans, factori majori in constructia placii dentare. In plus fata de efectele favorabile asupra placii, taninurile, alaturi de alti compusi din ceai, cum ar fi catechinele, cafeina si tocoferolul, cresc rezistenta la acizi a smaltului dentar. Efectele acestea se amplifica exponential atunci cand sunt alaturate fluorului. Acizii prezenti in ceaiul negru ar putea avea o actiune acidifianta asupra cavitatii bucale, efect care a fost, de asemenea, investigat pe voluntari. Scaderea observata a pH-ului a fost extrem de redusa si de scurt timp.

In administrarea ceaiului trebuie tinut seama si de eventualele probleme pe care acesta le poate provoca. Persoanele cu tulburari de ritm, boli renale grave, ulcere gastrice, tulburari psihice (anxietate), femeile gravide si care alapteaza trebuie sa consume ceai cu moderatie sau deloc, datorita continutului de metilxantine al acestuia (indeosebi de cofeina). De asemenea, urmatoarele medicamente ridica probleme atunci cand sunt administrate simultan cu doze mari de ceai: adenozina, antibioticele beta-lactaminice, benzodiazepinele, clozapinul, efedrina, propranololul si metoprololul, IMAO, litiul, contraceptivele orale (care prelungesc timpul de sedere al cofeinei in organism, potentandu-i pe aceasta cale efectele), aspirina, chimioterapicele (doxorubicina, tamoxifen). In mod particular, exista date ca ceaiul negru si cel verde stimuleaza o gena din celulele prostatei, ele devenind mai putin sensibile la chimioterapie. Datorita acestei posibile interactiuni, ceaiul nu trebuie adminis-trat simultan cu chimioterapia in cancerul de prostata.

In concluzie, trebuie sa subliniem ca multe din efectele pe care pare sa le aiba ceaiul asupra sanatatii umane necesita in continuare studii aprofundate (indeosebi studii clinice) care sa evalueze efectele deja evidentiate in laborator sau clinica si/sau sa aduca la lumina efecte care pana in prezent nu au fost enuntate, cu atat mai mult cu cat exista o vasta documentatie care indica faptul ca ceaiul poate fi administrat cu efecte pozitive intr-o gama mai mult decat vasta de probleme, pornind, de exemplu, de la cancere cu diferite localizari si mergand pana la amanarea aparitiei ridurilor faciale si a altor semne de senescenta.