Studiul Europe Health 2007, efectuat de revista Reader’s Digest in 15 tari din Europa, este o radiografie a starii de sanatate a populatiei europene. Cercetarea, desfasurata in premiera in Romania, in acest an, acopera o intreaga serie de probleme legate de sanatate: de la boli si afectiuni usoare, pana la atitudinea pe care o au romanii fata de medicamente, companii farmaceutice si metode de informare privind sanatatea si tratamentele.
Conform acestuia, cea mai mare problema de sanatate a romanilor este stresul, cu un procent de 52% fata de media europeana de 33%. Daca 79% dintre olandezi isi apreciaza sanatatea ca fiind buna, romanii se situeaza in coada clasamentului cu doar 54 de procente, cei mai nemultumiti de sanatatea lor fiind rusii cu 34%. Nici la capitolul informare romanii nu stau mai bine, 66% dintre ei declarandu-se informati cu privire la problemele de sanatate si la tratamentele disponibile, in timp ce media europeana se situeaza la 72%.
Pentru a-si imbunatati starea de sanatate, cei mai multi romani incearca sa se lase de fumat, Romania fiind pe primul loc in Europa in ceea ce priveste renuntarea la fumat: 24% fata de media europeana de 8%.
Masurile luate de Ministerul Sanatatii pentru a limita automedicatia au dat roade pentru ca 87% dintre repondentii romani (media europeana – 76%) cumpara medicamentele si remediile doar la recomandarea medicului. Reclama si modul de ambalare a produselor nu au trecere la romani, doar 19%, respectiv 13% declarandu-se sensibili la aceste metode de promovare.
Conform studiul Europe Health 2006, in Romania, cea mai mare problema de sanatate este stresul, cu un procent de 52% fata de media europeana de 33%. Romanii sunt in topul european cu dureri de spate sau musculare, dureri de dinti, arsuri la stomac, artrita/reumatism.
Concluzionand, romanul se declara:
- sanatos;
- ingrijorat pentru sanatatea sa;
- cel mai stresat european;
- il dor dintii, are migrene si afectiuni ale prostatei;
- face cura de slabire, sport, ia vitamine, incearca sa se lase de fumat;
- sensibil la reputatia producatorului de medicamente;
- are cea mai mare incredere in firmele farmaceutice;
- pentru informare apeleaza la medici si reviste;
- nu crede in sfaturile rudelor.
Leave a reply