Bioetica si criza de sens in dezvoltarea stiintei

Dupa circa 25 de ani de la aparitia in
literatura a termenului de „bioetica”, datorata
oncologului Van Rensselaer Potter,
este util sa reparcurgem drumul miscarii
de idei cu acest nume, care a avut un
succes rapid si substantial.

Toti recunosc faptul ca bioetica, in sensul propriu
al cuvantului, apare in Statele Unite, si nu numai prin
Potter, care i-a dat numele si i-a conferit o anumita
semnificatie. Introducand termenul, el a subliniat ca
bioetica trebuia sa constituie „o noua disciplina care sa
combine cunoasterea biologica cu cea a sistemului valorilor
umane”. „Am ales – scria el – radacina bio – pentru
a reprezenta cunoasterea biologica, stiinta sistemelor
fiintelor; si etica pentru a reprezenta cunoasterea sistemului
valorilor umane”.

Potter specificase intr-adevar
pericolul ce-l reprezenta, pentru supravietuirea intregului
sistem, o ruptura intre doua domenii ale cunoasterii,
cel stiintific si cel umanist. Distinctia neta intre valorile
etice (ethical values) care reintra in cultura umanista in
sens larg, si faptele biologice (biological facts) se afla,
dupa Potter, la baza acelui proces stiintifico-tehnologic
lipsit de discernamant si care punea in pericol omenirea
si insasi supravietuirea pe pamant. Din acest motiv, el va
numi bioetica stiinta supravietuirii (science of survival).
Instinctul supravietuirii nu era suficient si aparea, in consecinta,
necesitatea unei noi stiinte, bioetica.
Potter prevestea nasterea unei stiinte noi, care sa descopere
felul in care aceste cunostinte tehnico-stiintifice
pot fi intrebuintate cu intelepciune, astfel incat sa favorizeze
supravietuirea speciei umane si sa ridice calitatea
vietii pentru generatiile viitoare. Singura cale posibila in fata iminentei catastrofe era crearea unei ” punti ”
intre cele doua culturi, cea stiintifica si cea umanisticomorala;
bioetica, de asemenea, nu trebuia sa se focalizeze
numai asupra omului, spune Potter, ci trebuia sa
cuprinda si biosfera in intregul ei, adica orice interventie
stiintifica a omului asupra vietii in general . In acest
sens, conceptul de bioetica are o semnificatie mai ampla
fata de etica medicala traditionala.

In conceptia potteriana, bioetica porneste de la o
situatie alarmanta si de la o preocupare critica privind
progresul stiintei si al societatii; se exprima, in acest fel in
mod teoretic, indoiala privind capacitatea de supravietuire
a umanitatii, in mod paradoxal tocmai ca efect al progresului
stiintific.

Descoperirile din acei ani si din cei imediat urmatori, anuntate in domeniul ingineriei genetice cu
inspaimantatoarea posibilitate de a se construi arme biologice
si de a fi alterat statutul insusi al formelor de viata,
al speciilor si indivizilor, au conferit acestei probleme o
mare rezonanta.

Faimosul obstetrician de origine olandeza, Andre
Hellegers, angajat in cercetari in domeniul demografic
si fondator al Kennedy Institute of Ethics considera
bioetica o stiinta capabila de a reuni valori prin dialogul
si confruntarea dintre medicina, filozofie si etica. Dupa
Hellegers, deci, obiectul acestui domeniu de studiu nou,
il constituie aspectele etice implicate in practica clinica.
Desigur, Hellegers a fost primul care a introdus termenul
de bioetica in lumea universitara – structurand in mod academic
aceasta disciplina – si apoi a inserat-o in domeniul
stiintelor biomedicale, politice si in mass-media. Asa cum
s-a afirmat, conceptia lui despre bioetica va fi in consecinta
cea care va prevala: bioetica va fi considerata de majoritatea
oamenilor de stiinta ca o disciplina specifica capabila
sa sintetizeze cunostintele medicale si pe cele etice.
Trebuie sa i se recunoasca lui Hellegers si meritul de a fi
indicat o metodologie specifica a acestei discipline noi. In
aceasta perspectiva, noul termen de bioetica este adoptat
in locul celui de „morala medicala” .

Deci, conceptia bioeticii potteriene a fost umbrita
de mai renumita bioetica hellegeriana, pentru care
mostenirea lui Potter a fost moderata, dar cu siguranta
isi pastreaza importanta intrucat viziunea originala a unei
bioetici globale cuprinde atat biosfera, cat si omul cu
interactiunile reciproce pe termen scurt si lung. Rigoarea
istorica ne obliga sa afirmam ca, deja cu cativa ani inaintea
lui Potter si a lui Hellegers, si anume in 1969, aparuse faimosul
Hastings Center. In Statele Unite discutia privind
problemele etice ale experimentarii era deja acutizata,
inainte chiar de anuntarea descoperirilor din sfera geneticii,
de denunturile si procesele legate de unele abuzuri
rasunatoare care se refereau la experimente facute
pe om. In anul 1963, de exemplu, la Jewish Chronic
Disease Hospital din Brooklyn fusesera injectate, in timpul
unui experiment, celule tumorale unor pacienti in
varsta, fara consimtamantul lor. In perioada 1965-1971,
la Willowbrook State Hospital din New York, s-au facut
studii pentru imunizarea impotriva he patitei virale, inoculand
virusul unor copii handicapati internati in spital.

Daca experimentul se face pe embrion, cu scop terapeutic
sau fara, trebuie sa ne intrebam inainte de toate
care este realitatea globala a embrionului uman (ontologia)
si care este valoarea lui; daca este vorba de o fiinta
umana, un individ uman, atunci trebuie sa ne intrebam
de semnificatia experimentului asupra fiintei umane individuale
si va trebui sa se precizeze datoria cercetatoruluica atunci cand este vorba de un minor.

In concluzie, raportul dintre stiinta si etica precum
si dintre stiintele biomedicale si bioetica, nu priveste
numai momentul aplicativ al cercetarii, ci si momentul
cercetarii si metoda cercetarii; in definitiv, bioetica
este ca o viziune integrativa, comparativ cu cercetarea
biomedicala.

Daca vorbim de medicina sub profilul asistentei si
organizarii sanitare, factorul etic devine si mai relevant
si integrarea intre cunoasterea stiintifica si forma etica
de comportament este mai mult decat evidenta. Studiile
facute in ultimii ani in domeniul antropologiei medicale
au scos in evidenta insuficienta radicala a evaluarii
stiintifice unilaterale in relatie cu conceptul insusi de
boala, sanatate, prevenire etc. Incidenta factorului „personal” ,
psihologic si spiritual in cadrul asistentei este elementul
decisiv nu numai in evaluarea starii sanatatii bolnavului,
dar si in evaluarea operatorului sanitar.

In ceea ce priveste organizarea sanitara, este bine
cunoscut faptul ca ea presupune educatia sanitara, colaborarea
cetatenilor si necesita ca un criteriu – ghid
pentru autoritate conceptul de dreptate in atribuirea
resurselor si in oferta de structuri si servicii. Etica economiei
si etica sanitara se intalnesc pe plan social in unele
din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice
in democratiile avansate.

Bioetica, dupa cum se poate constata din cele expuse
despre originea sa istorica, a primit cea mai directa provocare
din partea descoperirilor ingineriei genetice. In opinia
publica, expresii ca „manipulare genetica” si „inginerie
genetica” sunt percepute intr-un context de incertitudine
si in acelasi timp de invitatie la vigilenta maxima.

Prin termenul generic de „manipulare genetica” se
inteleg si alte interventii asupra vietii, mai ales asupra
vietii copilului care urmeaza sa se nasca, ca de exempluprocreatia artificiala, care, direct si propriu-zis, nu implica
interventii asupra codului genetic, ci asupra gametilor si
embrionilor pentru a asigura procrearea.

Se inregistreaza atitudini diferite chiar printre cercetatori. Unii sunt optimisti, gandindu-se la marile
sperante care se deschid in domeniul terapiei genetice
sau geneterapiei: aceasta atitudine este proprie celor
care lucreaza in domeniu, biologi moleculari sau
genetisti, care atunci cand se gandesc la aceste sperante,
nu doresc piedici sau obligatii ale legilor si nu dau importanta
mijloacelor care ar urma sa fie folosite, ca in cazul
experimentelor pe embrioni, considerate de unii necesare
pentru atingerea scopului lor.

Altii sunt mai preocupati de posibilele devieri le gate
de inginerie genetica, care, odata incepute, ar putea
schimba statutul genetic al umanitatii, revolutie ce ar
intrece, prin importanta, riscul oricarei alte revolutii de
tip politic sau militar.

Este normal ca tocmai acest curent de opinii sa faca
presiuni in favoarea unei legislatii clare, care sa supuna
unor obligatii legale pe cei ce lucreaza in cercetare. Ne
aflam, desigur, in fata unui moment important al istoriei
stiintei si al istoriei umanitatii.

Niciodata etica nu a fost atat de importanta pentru
medicina, biologie si societate: aceste descoperiri
stiintifice au facut ca morala, care se ocupa de viata, sa
fie un punct de interes pentru toti, o problema prioritara
in societate si a societatii la nivel mondial.
Trebuie sa adaugam ca aceasta tema se afla in
atentia nu numai a moralistilor, dar si a organismelor
nationale si internationale, care au elaborat unele acte
normative.

Prima formulare isi are originea in concluziile la care a
ajuns conferinta de la Asilomar din februarie 1975, la care
au participat cei mai mari experti mondiali in manipularile
genetice in vitro, care a furnizat o prima clasificare a riscurilor,
a facut o lista a experimentelor care trebuie interzise,
a sugerat necesitatea unor masuri de supraveghere
si reglementare, relevand in acelasi timp posibilitatile pozitive
existente pentru progresul uman.

Cele mai importante reglementari internationale sunt:

• Guidelines for Research Involving ADN Molecules,
  publicate in iulie 1977 de catre National Institute of
  Health (NIH) in SUA. Apoi (in 1984) aceste Guidelines
  au fost actualizate, fiind precizat ulterior domeniul
  de aplicare al cercetarilor si prevazute obligatii si proceduri
  bine specificate pentru Recombinant Advisory
  Committee (RAC) si pentru Federal Register.

• In 1985, acelasi NIH a precizat: Points to consider
  in the design and submission of human somaticcell
  gene therapy protocols. Aplicabilitatea este limitata
  la cercetarile efectuate in institutii care primesc deja
  finantare pentru cercetarile privind ADN-recombinat de
  catre NIH (dupa precedentele Guidelines).
• Raportul Williams in Regatul Unit, publicat in 1976
  (Report of the working party of the practice of Genetic
  Manipulation). Raportul Williams prevede o autodisciplina
  a cercetatorilor prin elaborarea unui „cod de conduita.”
• Raportul Comisiei de Ancheta a Parlamentului
  Germaniei Federale, privind perspectivele si riscurile ingineriei
  genetice, din 1987 (Deutscher Bundestag, Report
  of the Commision of Enquiry on prospects and risk
  of genetic engineering). Dupa modelul acestor normative
  au aparut si cele din alte tari: Australia, Canada,
  Franta, Tarile de Jos, URSS. „Legea pentru reglementarea
  ingineriei genetice” din Germania Federala din 20
  iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik),
  cu modificarile sale succesive (Bundesgeschblatt
  1993, I 2066 si Bundesgeschblatt 1994, I 1416).
• Legea Franceza, nr. 94-653, din 29 iulie, privind
  respectul fata de corpul uman. Temele de genetica sunt
  abordate in Titlul II, Art. 5.
• In privinta institutiilor comunitare europene,
  foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982)
  dell’Assemblea Parlamentare del Consiglio d’Europa si
  Raccomandazione della Comunita Economica Europea
  (CEE) n. 472 din 1982, care a elaborat norme de securitate
  pentru laboratoare si a propus ca in Conventia Europeana
  sa fie inclus asa-zisul ” drept la diferenta ” si anume
  interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani.
  Consiliul Europei, in cadrul Conventiei privind drepturile
  omului si biomedicina (numita ” Conventie asupra bioeticii ” )
  a tratat si problematicile etice rezultate din sectorul
  geneticii (intreg capitolul IV, art. 11-14 este rezervat genomului
  uman. Ulterior, Comitetul de Ministri a aprobat pe
  6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele
  suplimentare prevazute de aceeasi Conventie), in
  care se interzice clonarea umana. Anterior, acelasi Comitet
  emanase o Raccomandazione nr. R (92) 3 specifica,
  privind diagnosticarea si screening-ul genetic efectuat
  din motive de sanatate. De asemenea, Parlamentul European,
  la 16 martie 1989, a publicat o Rezolutie privind
  problemele etice si juridice ale manipularii genetice (doc.
  A2-327-88) si, mai recent, (12 martie 1997) Rezolutia privind
  clonarea (Do cument B4-209-97). Alte directive au
  fost emanate de catre autoritatile europene privind micro-organismele inginerizate.
• Asupra temei clonarii, in sfarsit, s-au pronuntat,
  la 18 martie 1997, Organizatia Mondiala a Sanatatii
  ( ” Declaration sur le clonage ” -Rapp. N. 756-CR-97).[2]

Promisiunile biotehnologiilor sunt, fara indoiala,
incurajatoare, daca ne referim doar la posibilitatea
depistarii si corectarii malformatiilor, diminuarii anumitor
handicapuri, a tratarii unor maladii grave. Dar se
cuvine a fi aplicate aceste biotehnologii de cineva
nepregatit suficient pentru a utiliza o forta capabila sa
modifice fundamental specia careia ii apartine? Oare nu
exista riscul descatusarii unor forte necontrolabile si deschiderii
drumului „totalitarismului” in biologie?

Omul, fiinta limitata in timp prin evolutia sa ontogenetica
intre doua puncte (nasterea si moartea), poate sa
se apropie de adevar, sa-si recapete demnitatea sa reala
si libertatea, doar acceptandu-si imperfectiunile. Dorinta
de a atinge perfectiunea prin inginerie genetica ar putea
sa conduca la riscul de a derapa de la conditia umana.

„Consecinta fireasca a egoismului uman, a crearii
de sperante ireale si a ispitei insolite, este incercarea de
a te substitui lui Dumnezeu, de a actiona nu numai asupra
mediului si lucrurilor neinsufletite, dar si asupra celulei
vii, embrionului viu, a genei, a batranului invalid sau
a copilului handicapat. Omul tinde la o dezvoltare in sine
fara dragoste, fara aspiratie, fara perspectiva, fara independenta,
fara libertate.” [1]