Reactiile adverse la medicamente

Reactiile adverse la medicamente sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru sanatate, care apar la dozele folosite obisnuit in terapie.

Reactiile adverse la medicamente sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru sanatate, care apar la dozele folosite obisnuit in terapie.

Ele trebuie deosebite atat de efectele nedorite, care nu sunt daunatoare sanatatii, de exemplu uscaciunea gurii provocata de atropina, cat si de intoxicatiile acute, care sunt manifestari nocive care apar la doze foarte mari, care le depasesc pe cele utilizate in terapie. Intoxicatiile cu substante chimice nu sunt nici ele considerate reactii adverse. Acestea fac obiectul toxicologiei si pot surveni in mod accidental (de exemplu, accidente de munca), in scop criminal, sau de suicid.

Majoritatea reactiilor adverse la medicamente sunt putin importante si sunt reversibile. Exista insa si reactii adverse grave, unele care pot duce la infirmitati, iar altele chiar la moarte, astfel incat astazi se vorbeste de o in treaga patologie generata de medicamente numita patologie iatrogena. Sub acest aspect s-a diferentiat o ramura a farmacologiei numita farmacoepidemio logie, care studiaza influenta medicamentelor asupra bolilor in populatie. Cel mai frecvent, medicamentele scad frecventa si gravitatea bolilor, scad frecventa complicatiilor unor boli, produc chiar modifi cari favorabile sub aspect semiologic, dar asistam, de asemenea, la aparitia de boli noi, generate, din pacate, chiar de medicamente.

Reactiile adverse la medicamente sunt foarte variate in functie de medicament, tipul de reactie adversa, nivelul de pregatire a doctorilor, posibilitatea de supraveghere a bolnavului etc. Frecventa reactiilor adverse depinde de grupa terapeutica a medicamentului. Cele mai frecvente reactii adverse se inregistreaza la medicamentele anticanceroase, iar medicamentele cardiovasculare pot produce reactii adverse cu o frecventa de peste 20%. Referitor la tipul reactiilor adverse, sunt cunoscute ca frecvente reactii adverse, cum sunt cele dermatologice, neurologice sau digestive. Modul de supraveghere a bolnavului poate si el influenta frecventa reactiilor adverse. In general, in mediul spitalicesc reactiile adverse sunt mai frecvente decat in tratamentul ambulatoriu, probabil datorita faptului ca bolnavul, fiind mai atent supravegheat, sunt depistate cu mai multa usurinta. Calitatea pregatirii medicului este de asemenea importanta, reactiile adverse fiind mai frecvente in cazul unei pregatiri necorespunzatoare a medicului.

Cand frecventa reactiilor adverse este relativ mare, acestea sunt depistate inaintea introducerii medicamentelor in terapeutica. Cele cu frecventa mai mica de 1/1.000 nu pot fi decelate decat ulterior, printr-un sistem de supraveghere continua numit farmacovigilenta. In cadrul sau, fiecare medic are obligatia de a semnala orice reactie adversa constatata in practica sa medicala.

Nu exista vreo corelatie intre frecventa si gravitatea reactiilor adverse produse de medicamente. Exista reactii adverse grave si frecvente, (exemplu la medicamentele anticanceroase), precum exista reactii adverse grave si foarte rare. Spre exemplu, cloramfenicolul poate produce aplazie medulara, o rectie adversa cu mortalitate de aproximativ 80%, dar cu o frecventa de 2 – 4 cazuri la 100.000 de bolnavi tratati. O asemenea reactie adversa nu putea fi depistata decat prin sistemul de farmacovigilenta. Se apreciaza ca un medicament este bine defi nit aproximativ dupa 5 ani de la introducerea sa in terapie.In functie de mecanismele de producere, exista 3 categorii de reactii adverse, toxice, idiosincrazice si alergice.

Reactiile adverse toxice

Reactiile adverse toxice sunt dependente de doza, fiind cu atat mai frecvente si mai grave cu cat dozele sunt mai mari. Aceste reactii adverse pot fi depistate inainte de introducerea medicamentelor in terapie, unele chiar din faza de cercetare pe animale de laborator. De aceea, studiul toxicitatii acute, al toxicitatii subacute si al toxicitatii cronice la mai multe specii de animale de laborator sunt absolut obligatorii pentru toate medicamentele autorizate de punere pe piata. Regulile de desfasurare a acestor cercetari sunt extrem de stricte si riguroase.

Exista mai multe mecanisme prin care se pot produce reactiile adverse toxice.

Uneori este vorba de o exagerare a efectului terapeutic, in urma actiunii medicamentului prin acelasi mecanism si asupra acelorasi receptori ca in cazul efectului terapeutic. Spre exemplu, medicamentele care scad tensiunea arteriala pot fi utile pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, dar in doze mari si in anumite conditii pot produce hipotensiune arteriala ca reactie adversa.

Alteori, reactiile adverse se produc prin actionarea acelorasi receptori farmacologici ca si in cazul efectului terapeutic, dar este vorba de receptori situati in alte organe decat cele a caror afectiune se trateaza. Spre exemplu, medicamentele care stimuleaza receptorii adrenergici produc bronhodilatatie prin stimularea unor receptori adrenergici la nivelul bronhiilor si sunt utile in tratamentul astmului bronsic, dar acestea pot actiona si asupra receptorilor adrenergici de la nivelul cordului, putand astfel sa agraveze o cardiopatie ischemica.

In fine, exista situatii de medicamente care produc reactii adverse printr-un alt mecanism decat cel prin care se produce efectul terapeutic. Spre exemplu, aminoglicozidele, medicamente al caror efect terapeutic consta in distrugerea specifica a anumitor microbi, pot fi toxice pentru rinichi si pentru nervul acustico-vestibular.

Exista mai multe situatii care pot explica aparitia de reactii adverse de tip toxic, chiar daca medicamentele se administreaza la doze terapeutice.

Uneori este vorba de persoane mai sensibile la medicamente, care prezinta fenomene toxice la dozele terapeutice mari.

Alteori este vorba de o sensibilitate crescuta a anumitor organe. Un organ bolnav este de regula mai sensibil la medicamente decat un organ sanatos. Din aceste considerente nu este bine sa se administreze medicamente care pot fi toxice pentru anumite organe bolnave. Spre exemplu, nu este bine sa se administreze antibiotice aminoglicozide, care sunt toxice pentru rinichi, unui bolnav care prezinta o patologie renala asociata infectiei pentru care se administreaza aminoglicozidele.Alteori, se pot intalni situatii in care se apeleaza la marirea dozei pentru a obtine un efect mai intens.

Pot aparea si probleme de ordin farmacocinetic care sa creasca nivelul plasmatic al medicamentului. Putem intalni fenomene care conduc la impiedicarea eliminarii unui medicament din organism. Astfel, administrarea unui medicament la un bolnav caruia ii este afectat organul implicat in eliminarea medicamentului respectiv poate conduce la cresterea nivelului seric al medicamentului si implicit a toxicitatii. Medicamentele care se elimina prin excretie urinara pot fi toxice in doze terapeutice la bolnavii cu insufi cienta renala, iar medicamentele care se elimina prin metabolizare hepatica pot fi toxice in doze terapeutice la bolnavii cu insuficienta hepatica. Pot interveni, de asemenea, fenomene de inhibitie enzimatica care determina scaderea metabolizarii si cresterea implicita a nivelului seric al medicamentului a carui metabolizare este inhibata.

In alte situatii se intalneste o crestere a concentratiei formei libere active a medicamentului, nelegata de proteinele plasmatice. Astfel, scaderea proteinelor plasmatice, intalnita in sindromul nefrotic sau in insuficienta hepatica, poate creste forma libera a medicamentelor care se leaga de aceste proteine, crescandu-le astfel toxicitatea. Pot aparea, de asemenea, fenomene de deplasare a unui medicament de pe proteinele plasmatice de catre un alt medicament, crescandu-i astfel concentratia formei libere si implicit toxicitatea.

Tot in categoria reactiilor adverse de tip toxic sunt incluse unele reactii adverse particulare, cum sunt dismorfogenitatea si teratogenitatea, mutagenitatea si cancerogenitatea.

Reactiile adverse dismorfogene si teratogene constau in aparitia de anomalii sau malformatii congenitale la copilul nascut dintr-o mama care pe parcursul sarcinii a urmat un tratament cu un medicament capabil sa produca astfel de reactii adverse. Termenul de teratogen este rezervat anomaliilor severe. Este o reactie adversa care poate fi decelata in cercetarea de farmacologie experimentala. Cercetarea teratogenitatii este obligatorie si se efectueaza prin administrarea substantei de cercetat la animale femele gestante, urmarindu-se calitatea puilor nascuti in aceste conditii. Din pacate, exista uneori importante diferente intre specii, astfel incat pot exista situatii de medicamente teratogene la animale de laborator care sa nu fie teratogene la om si invers. In principiu, un medicament teratogen la animale de laborator nu este admis a se utiliza la om. Datorita variabilitatii care exista intre specii, medicamentele nou intrate in terapie trebuie utilizate la femeia gravida cu foarte mare prudenta, chiar daca nu s-au dovedit teratogene la animale. De altfel, ca o regula generala, este recomandabil ca femeia gravida sa utilizeze cat mai putine medicamente, mai ales in perioada de organogeneza fetala. Totusi, exista situatii de boli grave la care mijloacele terapeutice sunt insucifiente si pentru care se accepta in terapia umana medicamente teratogene. Astfel, spre exemplu, medicamentele anticanceroase sunt sigur teratogene. Pentru astfel de situatii se recomanda aplicarea de masuri anticonceptionale, cel putin pe perioada tratamentului.

Reactiile adverse mutagene constau in producerea de mutatii genetice in urma administrarii medicamentelor. Expresia fenotipica a unei mutatii genetice produse de un medicament se poate uneori manifesta dupa mai multe generatii de la administrarea medicamentului, ceea ce face adesea foarte dificila cercetarea epidemiologica a acestui tip de reactii adverse. Reglementarile actuale impun cercetarea obligatorie a efectului mutagen prin studii experimentale efectuate de obicei pe culturi celulare.

Reactiile adverse cancerigene constau in producerea de cancere sub efectul medicamentelor. Este, de asemenea, obligatorie cercetarea cancerogenitatii la animale de laborator.

In principiu, nu este permisa administrarea la om de medicamente mutagene sau cancerigene. Totusi, in anumite situatii speciale, se accepta in terapia umana atat medicamente mutagene, cat si cancerigene. Astfel, anticanceroasele sunt sigur mutagene si cancerigene.

Reactii adverse idiosincrazice

Reactiile adverse idiosincrazice apar de obicei la doze mici, dar numai la anumite persoane, care prezinta o sensibilitate crescuta la anumite substante, sensibilitate determinata genetic. In functie de deficitul genetic, aceste reactii adverse se pot manifesta ca o intoxicatie cu medicamente, desi s-au administrat doze mici, sau se pot manifesta complet diferit de efectele obisnuite ale medicamentului.

Cele care se manifesta ca o intoxicatie se datoreaza unui deficit intr-o enzima care metabolizeaza medicamentului. Spre exemplu, suxametoniul, un relaxant muscular utilizat in anesteziologie, este metabolizat de pseudocolinesteraza, iar deficitul in aceasta enzima impiedica metabolizarea medicamentului si pot aparea in cursul anesteziei generale fenomene toxice grave, inclusiv paralizia musculaturii respiratorii cu apnee toxica.

Alteori exista anume defecte enzimatice responsabile de reactii adverse complet neobisnuite comparativ cu efectele normale ale medica-mentului. Astfel exista persoane care prezinta defi cit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, enzima implicata in mentinerea formei hematiei. La astfel de persoane multe medicamente pot produce anemii hemolitice.

Reactii adverse alergice

Reactiile alergice sunt efecte nocive datorate interventiei unor mecanisme imune. Ele se produc la doze foarte mici de medicament, daca persoana a fost sensibilizata in prealabil la medicamentul respectiv. Aceste reactii implica un mecanism imun antigen – anticorp.

De regula, medicamentele nu sunt antigenice ca atare. Cel mai adesea ele functioneaza ca haptene, cuplandu-se cu proteinele organismului si modificandu-le structura astfel incat nu mai sunt recunoscute ca self, devin antigene. Aceste proteine modificate determina sinteza de anticorpi specifici. Ca haptene, pot functiona si unii metaboliti ai medicamentelor.

Reactia alergica nu apare la primul contact cu medicamentul, dar la acest prim contact se produce o sensibilizare generatoare de anticorpi. La un nou contact, de obicei dupa o latenta de cel putin 7-14 zile, daca anticorpii sunt in exces, se produce o reactie alergica.

Alergia se mentine perioade lungi de timp, cel mai adesea toata viata persoanei respective.Alergia este incrucisata pe grupe chimice de medicamente, o persoana alergica la un medicament fiind adesea alergica la mai multi produsi inruditi structural cu medicamentul respectiv. Astfel, o persoana alergica la o penicilina poate sa fie alergica la toate penicilinele, iar o persoana alergica la o sulfamida poate sa fie alergica la toate sulfamidele, inclusiv la unele diuretice cu structura sulfamidica sau la sulfamide antidiabetice.

Nu toate persoanele dezvolta alergii, ci exista persoane susceptibile numite persoane atopice. Nu toate medicamentele sunt la fel de alergizante. Printre cele mai alergizante medicamente sunt penicilinele si sul-famidele. Alergia se poate dezvolta dupa oricare cale de administrare, dar cea mai sensibilizanta este calea cutaneo-mucoasa. Din aceste considerente nu se recomanda administrarea de medicamente alergizante pe cale cutaneo-mucoasa.

Prof. dr. Ion FULGA,
Seful Catedrei de Farmacologie si FarmacoterapieFacultatea de Medicina UMF „Carol Davila” Bucuresti