Profitul net al Sanofi-Aventis a scazut cu 11,6% in trimestrul al treilea, la 1,7 mld. euro, precizeaza agentia Mediafax.
Desi profitul net s-a plasat peste nivelul estimat de analisti, ca urmare a controlului sporit asupra costurilor, datele raportate de grupul farmaceutic privind vanzarile celor mai importante medicamente au dezamagit investitorii. Titlurile Sanofi-Aventis s-au depreciat cu 3%.
Cheltuielile administrative generale si cele legate de procesul de vanzare au fost reduse cu 10,5% in trimestrul al treilea.
Valoarea vanzarilor Sanofi-Aventis a scazut cu 4,2%, la 6,9 miliarde euro.
Declinul vanzarilor Sanofi-Aventis a fost determinat de aparitia unui medicament generic pentru cardiaci, concurent pentru produsul Plavix, de reducerea bugetului de stat alocat sectorului de sanatate si de scaderea cererii pentru medicamentele destinate tratarii maladiilor canceroase.
Plavix a ocupat locul al doilea in clasamentul medicamentelor cu cele mai mari incasari la nivel mondial, cu vanzari in valoare de sase miliarde dolari, inainte de aparitia medicamentelor generice.
Vanzarile Sanofi-Aventis au scazut in trimestrul al treilea cu 2% in Europa si cu 5% in Statele Unite.
De asemenea, intarzierea livrarilor unui medicament antigripal catre piata americana a contribuit la scaderea vanzarilor de vaccinuri la 647 milioane euro, sub nivelul prognozat de 769 milioane euro.
Incertitudinile legate de lansarea unui nou medicament pentru tratarea obezitatii, Acomplia, pe piata din Statele Unite au influentat, de asemenea, in sens negativ, cotatia actiunilor.
Leave a reply