Forumul Român de Diabet a participat miercuri, 23 septembrie, la simpozionul „ : ?”, organizat de Forumul European de Diabet în cadrul celei de-a 56-a Întâlniri Anuale a Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), cel mai mare eveniment de acest tip organizat la nivel european. România s-a numărat printre cele trei țări invitate să împartă din experiența lor, alături de Franța și Germania. Din partea Forumului Român de Diabet a participat Conf. Univ. Dr. Bogdan Timar care, alături de Cristian Bușoi, europarlamentar, raportor al Programului EU4Health, au reprezentat România la acest eveniment.
Tema centrală a simpozionului organizat anul acesta a fost digitalizarea sistemului medical la nivel european, luând în calcul dificultățile de care s-au lovit persoanele cu diabet zaharat pe durata pandemiei. Subiectele de discuție au vizat soluții pentru sprijinirea și îmbunătățirea serviciilor de îngrijire pentru persoanele cu diabet zaharat, utile în prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea calității vieții acestora. De altfel, încă de la începutul crizei pandemice, Forumul Român de Diabet a fost proactiv și a venit în sprijinul comunităților de pacienți prin comunicarea de măsuri și recomandări de protecție în contextul noului coronavirus.
Reprezentantul Forumului Român de Diabet la eveniment, Conf. Univ. Dr. Bogdan Timar, Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timişoara și Doctor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, a descris cum a experimentat România telemedicina în context COVID. Schimbarea a pornit la Centrul de Diabet din Timișoara, unde a fost implementată o platformă gratuită pusă la dispoziția persoanelor cu diabet zaharat din toată țara. “Platforma asigură o bună comunicare între medici și pacienți, astfel încât, deși efectuate online, consultațiile sunt la fel de autentice ca cele efectuate în cabinetul specialistului”, a declarat acesta. Modelul României a fost folosit și de Germania, după cum rezultă din intervenția Juliei Hagen, Director Politici de Reglementare la Health Innovation Hub.
Cristian Bușoi, europarlamentar și raportor al , a vorbit despre oportunitățile generate de criza pandemică și perspectiva Parlamentului European asupra implementării serviciilor digitale la nivel european. „Criza COVID-19 ne-a arătat tuturor câtă nevoie avem de instrumente și servicii digitale în sănătate, care să permită continuarea îngrijirii pacienților, precum și menținerea accesului la bunuri și servicii esențiale. […] Pacienții au nevoie de răspuns rapid la problemele pe care le au, iar medicii, la rândul lor, au nevoie de informații rapide despre pacienții lor, pentru a le oferi acestora cea mai bună îngrijire”, a declarat acesta.
Simpozionul organizat de Forumul European de Diabet a reamintit statelor participante cifrele alarmante care stau în spatele eforturilor de prevenire a diabetului zaharat la nivel european. Diabetul zaharat este principala provocare pentru sistemele de sănătate ale Uniunii Europene, boală netransmisibilă care face anual mii de victime. Din păcate, aproape 1 din 10 europeni suferă de diabet zaharat și numărul este în creștere. Până în 2045, se estimează că peste 80 de milioane de persoane din Europa vor suferi de diabet zaharat tip 2.
Simpozionul „ : ?” a fost transmis live, în sistem de streaming, cu participarea reprezentanților societăților medicale și comunităților de pacienți. Concluziile formulate în urma evenimentului vor fi disponibile și pe website-ul Forumului Român de Diabet, www.forumdiabet.ro.
Leave a reply
Leave a reply