Noul proiect medical va fi construit lângă Spitalul MedLife Memorial. Amplasat în mijlocul unei zone verzi, acesta va avea la final 1000 paturi și va ocupa un număr de 8 clădiri în sistem pavilionar. Parcul va cuprinde două etape distincte de dezvoltare. În prima etapă vor fi amenajate o nouă hyperclinică, un centru de inovație și cercetare, săli de kinetoterapie și recuperare medicală, două restaurante, un centru de imagistică și radioterapie, farmacie, magazin alimentar bio. În a doua etapă, aflată în faza studiului de fezabilitate, se va construi Institutul Oncologic MedLife
Sistemul Medical MedLife anunță achiziția unei suprafețe de teren de 9.500 mp si a unor clădiri în suprafață construită de 5.000 mp, concomitent cu închirierea unei suprafete adiacente de teren de 2.500 mp, respectiv clădiri construite de 2.000 mp. Suprafețele sunt adiacente la rândul lor cu spitalul MedLife Memorial situat în zona centru-nord a Capitalei, pe Calea Griviței. Proiectul se va desfășura în 2 etape. În primă etapă, MedLife Medical Park va dispune de o suprafață construită totală de 19.000 mp ce va fi dată în exploatare în următoarele 18-24 de luni. În a doua etapă, în termen de 3-5 ani, compania își propune să construiască Institutul Oncologic MedLife, urmând ca întregul proiect, MedLife Medical Park, sa ajungă la o suprafață construită totală de aproximativ 50.000 mp.
Potrivit reprezentanților MedLife, suprafețele de teren și PUZ-ul zonei permit construcția unor suprafețe de aproape trei ori mai mari de clădiri, dar compania dorește să aibă spații verzi generoase între clădirile cu diferite funcțiuni, respectiv între ambulatorii și spitale, pacienți cronici și acuți, adulți și copii. Proiectul agregat își propune ca, în plin oraș, pacienții să se simtă ca într-o oază de liniște, cu aer curat.
PRIMA ETAPĂ: INVESTIȚII ÎN CERCETARE, INOVAȚIE ȘI TRAINING / O NOUĂ HYPERCLINICĂ / RADIOTERAPIE DE ULTIMĂ GENERAȚIE
Prima etapă va avea o durată de 18-24 luni și implică dezvoltarea unei noi hyperclinici și a unui centru de radioterapie de ultimă generație care va veni cu câteva noutăți absolute pe piața serviciilor de radioterapie din România. Concomitent, se va extinde spitalul MedLife Memorial și va fi relocat și extins Centrul de fertilizare in vitro.
Pe lângă operațiunile medicale, în cursul anului 2021, proiectul va integra un parc generos, cu spații verzi și zone de recreiere pentru adulți și copii. În plus, vor fi amenajate două restaurante, un magazin bio, precum și noi spatii de parcare. “Trăim într-un mediu cu un nivel foarte crescut de poluare și orice initiativă pentru a reduce poluarea, a reduce consumul inutil, a conserva natura și a crește suprafețele verzi din jurul nostru este importantă. Dincolo de sănătatea pacienților noștri, ne pasă de calitatea vieții comunităților din care facem parte, tocmai de aceea intenția noastră este să ne concetrăm mai mult, pe termen mediu și lung asupra acestei zone, MedLife Medical Park urmând să devină și cel mai mare proiect medical verde din România, consolidând poziția noastră de lider”, a spus Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.
Adițional, compania are în plan inaugurarea unui centru de cercetare și pregătire medicală. LifeScience va fi primul centru privat de cercetare dedicat exclusiv pentru pregătire și inovație în domeniul medicinei. Acesta va îngloba, pe lângă centrul de training și inovație, spații pentru studenți și tineri care doresc să își expună ideile inovatoare în domeniul medical, respectiv vor să inițieze un business în domeniul medical sau să găsească parteneri și finanțări pentru start-up-uri medicale. Centrul va integra o expoziție muzeală a medicinei românești, fotografie și documente, primele echipamente și instrumentar de peste 100 de ani, precum si o biblioteca medicală. LifeScience va putea găzdui până la 300 de persoane în sălile de conferințe. Medicii, cadrele universitare si specialiștii în formare profesională medicală vor putea să își prezinte în cadrul centrului cazurile medicale, lucrările și inovațiile.
“Echipele medicale din spitalele noastre au ajuns la un nivel foarte ridicat din punct de vedere al complexității medicale. Cu excepția transplantului și politraumei, putem să gestionăm orice patologie medicală, implicit putem să facem orice operație medicală, fie pe cord sau pe creier, coloană sau umăr. Avem în echipă medici care oferă sesiuni hands on pentru medici din Austria, Statele Unite sau Marea Britanie. Vrem să consolidăm această platformă de cunoștințe și experiențe acumulate în toți acești ani și să contribuim la pregătirea noilor generații de medici și asistenți. Viitorul stă în cercetare și inovație de aceea vrem să investim în această direcție prin dezvoltarea unui centru dedicat. Nu credem că o companie care dorește să facă performanță în medicină în următorii 10 ani își mai permite să nu investească permanent în cercetare și inovație. Lumea se schimbă, pacientul se schimbă, medicina se schimbă. MedLife va fi în mijlocul acestor schimbări” a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Grup.
A DOUA ETAPĂ: INSTITUTUL ONCOLOGIC MEDLIFE
În etapa a doua, compania intenționează să dezvolte de la zero un centru de mari dimensiuni dedicat zonei de oncologie, Institutul Oncologic MedLife. Unitatea va fi amenajată pe o suprafață totală de aprox. 30.000 mp și va include oncologie medicală, specialități conexe zonei de oncologie, chimioterapie și chirurgie oncologică de excelență. Noua unitate urmează să fie dată în exploatare gradual, în următorii 3-5 ani, MedLife având deja în lucru un studiu de fezabilitate pentru construirea corpului de clădire.
„În România lipsește, la scară mai largă, un model de proiect medical de mari dimensiuni, care să cuprindă imagistică puternică, chirurgie complexă, echipe medicale multidisciplinare și implicit servicii integrate pentru diagnosticul si tratamentul celor mai întâlnite patologii. Proiectul pe care îl dezvoltăm acum reprezintă un prim pas în acest sens. Practic, la zece minute de Piața Victoriei românii vor avea acces la o oază de aer curat și, totodată, la unul dintre cele mai mari proiecte medicale din Europa Centrală și de Est cu servicii complexe de imagistică, laborator, spitalizare, dar și servicii integrate de oncologie. Este un proiect de anvergură care marchează trecerea MedLife la o nouă etapă de dezvoltare”, a spus Mihai Marcu, CEO & Președinte al Sistemului Medical MedLife.
Prima fază a proiectului va fi finanțată în special din surse proprii, provenite din cashflow-ul companiei. În prezent se lucrează la studiul de fezabiltate pentru Institutul Oncologic MedLife urmând ca modul de finanțare, prin credite, emitere de acțiuni, bonduri sau o combinație a acestora, să fie decis în funcție de discuțiile cu acționarii si instituțiile finaciare partenere.
Leave a reply
Leave a reply