Noutăți științifice, diversitate și interactivitate: acestea sunt doar câteva dintre promisiunile celei de-a V-a ediții a Școlii de Vară NeuroDiab, organizate de Societatea de Neuropatie Diabetică în perioada 21-24 iulie 2016, la Hotel New Montana din Sinaia.
La fel ca la edițiile anterioare, la Școala de Vară Neurodiab 2016 sunt așteptați rezidenți și tineri specialiști în diabet și în arii medicale conexe – neurologie, oftalmologie, medicină internă, endocrinologie, cardiologie, medicină de familie.
Pe parcursul acestor 4 zile participanții vor lua contact cu profesioniști experimentați, lectori naționali și internaționali de renume și se vor implica în sesiuni științifice, demonstrații, prezentări de caz și ateliere practice, pregătite pentru a contribui la dezvoltarea practicii medicale în gestionarea neuropatiei diabetice.
Tema de anul acesta a Școlii de Vară NeuroDiab este „Abordarea modernă a neuropatiei diabetice”, iar specialiștii internaționali care vor fi prezenți la eveniment sunt Rodica Pop Bușui (SUA), Mitra Tavakoli (Marea Britanie), Dan Ziegler (Germania) si Bruce Perkins (Canada).
Una dintre componentele practice a Școlii de Vară NeuroDiab 2016 este workshop-ul interactiv pe tema Microscopiei confocale corneene, o tehnică modernă, rapidă și neinvazivă utilizată pentru depistarea leziunilor timpurii la nivelul nervilor, leziuni ce preced retinopatia și microalbuminuria.
„Școala de Vara Neurodiab devine, cu fiecare ediție, tot mai plină de provocări pentru tinerii medici care alcătuiesc echipa de îngrijire a persoanelor cu diabet. Am dat startul înscrierilor și îi așteptăm la Școala de Vară pe toți rezidenții și tinerii specialiști care doresc să se pună în temă cu cele mai noi abordări și tehnici în managementul neuropatiei diabetice. Sunt invitați, și anul acesta, profesioniști de prestigiu din străinătate, oameni care aduc un suflu internațional problematicii neuropatiei diabetice, la granița tuturor disciplinelor implicate – de la diabetologie, nutriție, boli metabolice, la medicină internă, neurologie, oftalmologie, cardiologie, ortopedie, chirurgie, endocrinologie, medicină de familie. Vom pune accentul, la fel ca în anii trecuți, pe partea practică, pe dezvoltarea abilităților participanților, pe dezbateri și prezentări de caz, care să aibă o contribuție reală la dezvoltarea practicii medicale a medicilor participanți.”, a declarat conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereşiu, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab.
O sesiune specială este dedicată prezentărilor de cazuri clinice!
Medicii care doresc să participe cu astfel de prezentări le pot transmite pe adresa scoaladevara@neurodiab.org până în 17 iunie 2016. Șase dintre acestea vor fi selectate pentru a fi prezentate în cadrul sesiunii respective, iar trei dintre cazurile clinice expuse vor fi premiate.
Înscrierile la Școala de Vară Neurodiab 2016 se pot face numai online, până la 1 iulie 2016.
Mai multe detalii despre Școala de Vară Neurodiab 2016 pot fi găsite pe site-ul Societății de Neuropatie Diabetică.
Școala de Vară NeuroDiab 2016 este un eveniment creditat cu puncte EMC.
Organizator științific: Societatea de Neuropatie Diabetică
Management eveniment: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical.
Leave a reply
Leave a reply