LynparzaTM (olaparib) a primit in decembrie 2014 autorizatia de punere pe piata din partea Comisiei Europene. Acesta este primul tip de tratament de intretinere la paciente adulte cu recidiva de carcinom ovarian seros epitelial de grad inalt cu mutatia BRCA (germinala si/sau somatica), neoplazie de trompă uterină sau neoplazie peritoneala primara, cu raspuns, complet sau partial, la chimioterapia pe baza de platina. Medicamentul Lynparza (olaparib) va fi disponibil sub forma de capsule (400 mg x 2/zi).
Cancerul ovarian face peste 1.000 de victime, anual, in Romania
In lume, aproximativ 240.000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer ovarian, iar cca 150.000 de femei mor in fiecare an, potrivit Globocan 2012. Aceasta statistica arata ca femeile cu acest tip de cancer au cea mai mica rata de supravietuire.
In Romania, cancerul ovarian reprezinta cea de-a cincea forma de cancer ca frecventă, la femei. In fiecare an, in tara noastra se raporteaza peste 1.800 cazuri noi de cancer ovarian, iar peste 1.000 de femei mor anual din cauza acestei boli, potrivit aceleiasi surse.
Olaparib, prima moleculă dintr-o noua clasa de medicamente
Olaparib este un inhibitor potent al enzimelor poly (ADP-riboza) de tip polimeraza (PARP) care foloseste o deficienta in reparea continua a ADN a tesutului tumoral, deci induce moartea celulara cu predilectie in celula tumoarala.
Lynparza este un medicament cu mecanism inovator, primul inhibitor de polimerază PARP aprobat pentru paciente cu carcinom ovarian sensibil la compusi de platina cu mutaţie BRCA, paciente care vor fi identificate pe baza unui test diagnostic validat.
„Suntem dedicati, prin toate eforturile noastre, sa aducem acest tip de tratament atat de necesar pacientelor cu cancer ovarian, ale caror optiuni terapeutice sunt la ora actuala extrem de limitate. Anuntul privind aprobarea Lynparza marchează un pas important in dezvoltarea noilor generatii de terapii tintite, iar Lynparza este un medicament inovator care va schimba considerabil viata pacientilor cu cancer mamar, pancreatic, gastric”, afirma Radu Rasinar, Director General AstraZeneca Romania.
Decizia Comisiei Europene se aplica in totalitate celor 28 de tari membre, ca de altfel si Norvegiei, Islandei si Liechtenstein. Aprobarea Lynparza s-a bazat pe datele din studiul clinic 191, un studiu de fază 2 care a evaluat eficacitatea si siguranta clinica a olaparib la pacientele adulte cu carcinom ovarian seros epitelial de grad inaltrecidivat, comparativ cu placebo. Studiul 19 a demonstrat ca tratamentul de intretinere cu olaparib a prelungit semnificativ supravietuirea fara progresie a pacientelor care aveau mutatie patogenică BRCA, comparativ cu placebo: valori mediane de 11,2 luni vs 4,3 luni (RR 0,18; 95% IÎ 0,10‑0,31; p<0,00001).
Cele mai frecvente evenimente adverse asociate cu olaparib in monoterapie au fost de intensitate usoara si moderata: greata, varaturi, oboseala si anemie.
Dr. Dragos Median, Departamentul de Oncologie Ginecologica – Spitalul Clinic Filantropia, sustine: “Decizia EMA de a autoriza utilizarea olaparibului în tratamentul cancerului de ovar aduce un nou medicament intr-o lupta in care exista putine variante terapeutice. Remarcabila insa este impunerea a două abordări noi în managementul acestei boli: introducerea conceptului de tratament de intretinere cu obtinerea controlului pe termen lung al bolii, precum si introducerea conceptului de tratament tintit, prin definirea foarte precisa, pe baza analizei genetice, a pacientelor care vor beneficia de acestă terapie”.
Lynparza,primul medicament din clasa inhibitorilor PARP, este investigat de AstraZeneca si in alte tipuri de cancer, in studii de faza 3, ca medicament de linia a doua in cancere cu mutatie BRCA patogenica – gastric, pancreatic.
Cancerul ovarian si mutatia genetica BRCA
In Europa, cancerul ovarian este al cincilea cel mai frecvent diagnosticat cancer la femei si a sasea cauza de mortalitate, acestea in primul rand din cauza diagnosticului tardiv care inrautateste considerabil prognosticul. Pentru aproximativ 61% din pacientele al caror cancer ovarian este metastazat la momentul diagnosticului, rata supravietuirii la 5 ani este de numai 27%.
Aproximativ 15% dintre pacientele diagnosticate cu cancer ovarian au mutatii patogenice BRCA. Aceste mutatii afecteaza negativ procesul normal de reparare continua a ADN necesar supravietuirii. Ca urmare, tocmai aceste paciente la care repararea ADN se face defectuos, vor răspunde cel mai bine la tratamentul cu inhibitori PARP, stiind ca mecanismul de actiune al acestei clase este bazat si el pe inhibitia repararii ADN. Astfel, celula canceroasa atacata simultan pe doua cai va lua ireversibil calea mortii celulare.
Aceasta abordare terapeutica, si anume de a profita de un defect geneticpre-existent, numita letalitate sintetica de tip chimic, reprezinta un nou mecanism de actiune al unui agent anti-cancer.
De mentionat ca celula tumorala are nevoie de o viteză a repararii ADN mult superioara celulei normale, fapt ce explică sensibilitatea mult mai mare a celulei tumorale la inhibitorii de PARP (selectivitatea olaparibului).
Leave a reply
Leave a reply