Piata online de medicamente exista la nivel mondial de cand exista comertul online si tot de atata timp isi are adeptii si contestatarii. Avantajele si inconvenientele ei au generat multe dezbateri, purtate atat in lumea virtuala, cat si in parlamentele unor state sau chiar la nivelul unor organizatii internationale. Dezbaterile desfasurate la nivel oficial au condus in multe state la reglementari ale acestei piete.
In Romania discutiile pe tema pietei online de medicamente au inceput in 2005 si, pana in prezent, nu s-au finalizat printr-o reglementare a acesteia. O tentativa in acest sens a fost inclusa intr-un proiect de lege promovat de catre Guvern in august 2014, insa Parlamentul a eliminat propunerea de reglementare a vanzarii online de medicamente din legea pe care a adoptat-o in septembrie 2014. In aceste conditii si avand in vedere existenta unei prevederi legale exprese care statueaza ca distributia cu amanuntul a medicamentelor se face numai in farmacii autorizate de Ministerul Sanatatii (1), in Romania comercializarea online de medicamente nu este legala. Totusi, realitatea este alta. In Romania functioneaza farmacii online, care cu investitii minime obtin cifre de afaceri impresionante, asa cum presa romaneasca a relatat in repetate randuri.
La nivelul Uniunii Europene, vanzarea online de medicamente a fost reglementata in 2011. Reglementarea lasa la latitudinea Statelor Membre sa permita sau sa interzica aceasta vanzare, insa, impune acelor state care o permit un control riguros al farmaciilor care desfasoara aceasta activitate (2). Majoritatea Statelor Membre ale Uniunii Europene si toate Statele Membre din Sud-Estul Europei, cu exceptia Romaniei permit comercializarea online a medicamentelor pentru a caror eliberare nu este necesara o prescriptie medicala (OTC). In ceea ce priveste medicamentele pentru a caror eliberare este necesara o asemenea reteta (Rx), putine state din Europa permit vanzarea lor online (3).
Statele Membre ale Uniunii Europene care permit comercializarea online a medicamentelor au dezvoltat reguli de buna practica cu privire la aceasta activitate, cum ar fi:
– Farmacia online sa fie sustinuta de o farmacie comunitara, pentru a exista garantia ca ofera aceleasi medicamente de aceeasi calitate ca o farmacie comunitara;
– In cazul in care farmacia online elibereaza medicamente Rx sa se asigure ca exista reteta, ceea ce presupune ca farmacia sa obtina reteta direct de la medic sau sa o primeasca de la pacient;
– Toate informatiile din prospectul medicamentelor vandute online sa fie disponibile in limba statului in care este inregistrata farmacia;
– Website-ul farmaciei online sa prezinte clar, in orice moment, costurile de transport si stadiul expedierii;
– Medicamentele vandute online sa poata fi returnate gratuit;
– Medicamentele returnate sa nu fie repuse in vanzare.
Vanzarea online de medicamente ar trebui sa presupuna confort, confidentialitate si siguranta pentru pacienti. Intrebarea care se pune insa este daca, in realitate, aceste deziderate sunt atinse.
Farmaciile online le asigura pacientilor confortul, acestia au acces la informatii despre medicamente, disponibilitatea lor, revenirea in stoc daca nu sunt disponibile imediat sau posibilitatea inlocuirii unui medicament cu un altul. De asemenea, farmaciile online pot oferi o varietate mai mare de medicamente la preturi mai scazute decat cele din farmaciile comunitare, precum si posibilitatea compararii medicamentelor si preturilor.
In plus, accesul la farmacia online este asigurat in permanenta, in oricare dintre zilele saptamanii, chiar in afara programului de lucru al farmaciilor comunitare. Pacientii care nu se pot deplasa, cei care urmeaza tratamente complexe si de regula nu isi gasesc toate medicamentele intr-o singura farmacie si cei care nu locuiesc in apropierea farmaciilor comunitare sunt principalii beneficiari ai vanzarii online de medicamente.
In ceea ce priveste confidentialitatea, cumpararea de medicamente din mediul online ofera pacientilor posibilitatea de a nu isi discuta problemele de sanatate intr-un cadru public, asa cum este de multe ori farmacia comunitara. Multe dintre farmaciile online ofera pacientilor posibilitatea de a discuta cu un farmacist, mentinand astfel acelasi nivel al serviciului farmaceutic ca farmacia comunitara.
Prin urmare, comercializarea online de medicamente asigura confortul si confidentialitatea. Problemele pot insa sa apara in ceea ce priveste siguranta.
Astfel, in multe cazuri, farmaciile online pot fi interfata unor activitati ilegale, fie ca sunt farmacii neautorizate, fie ca medicamentele comercializate sunt neaprobate, furate, contrafacute (4), expirate, contaminate, fie ca sunt puse in vanzare medicamente Rx fara solicitarea retetelor sau fara prospect ori sunt eliberate medicamente minorilor. Toate acestea constituie pericole grave pentru pacienti, punandu-le viata in pericol si fac obiectul unor investigatii nationale si internationale, care conduc, printre altele, la confiscarea unor produse, sanctionarea unor persoane si inchiderea unor website-uri (5).
In plus, vanzarea online de medicamente prezinta riscuri in ceea ce priveste incalcarea prevederilor legale stricte cu privire la publicitatea medicamentelor sau referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal care privesc sanatatea, neexistand informatii despre destinatia acestora.
In alta ordine de idei, in cazul persoanelor care necesita un tratament medical urgent, faptul ca nu pot intra imediat in posesia medicamentelor cumparate online constituie un inconvenient.
Nu in ultimul rand, posibilitatea cumpararii online de medicamente incurajeaza automedicatia, care este un fenomen ingrijorator a carui limitare se urmareste in majoritatea statelor.
Dincolo de avantaje si inconveniente, comercializarea online a medicamentelor este o realitate cu care fiecare dintre noi se confrunta. In acest context, se impune o reglementare a acesteia si in Romania, iar aceasta reglementare poate fi inspirata din regulile de buna practica din alte State Membre ale Uniunii Europene. Reglementarea comercializarii online a medicamentelor trebuie sa asigure confortul si confidentialitatea, precum si, intr-o masura cat mai mare, siguranta pacientilor.
Pentru mai multe informatii:
Cristina Randjak, avocat senior coordonator bpv GRIGORESCU STEFANICA
cristina.randjak@bpv-grigorescu.com
Note
(1) Art. 1, art. 2(4), art. 8(1) si art. 24(1) din Legea nr. 266/2008 a farmaciei.
(2) Titlul VIIA – Vanzarea la distanta din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European si a Consiliului de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2001/62/CE a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman in ceea ce priveste prevenirea patrunderii medicamentelor falsificate in lantul legal de aprovizionare.
(3) Republica Federala Germania si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.
(4) Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 50% dintre medicamentele vandute online de farmacii ilegale sunt contrafacute – http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs275/en/
(5) De exemplu, in cadrul operatiunii Pangea VII coordonata de Interpol, care a vizat combaterea vanzarii de medicamente ilegale si a fost desfasurata in perioada 13.05.2014-20.05.2014 in 113 state, au fost confiscate 9,6 milioane de medicamente contrafacute in valoare de 32,6 milioane USD, au fost arestate 434 de persoane, au fost deschise 1.249 de investigatii, au fost inlaturate din social media 22.800 de anunturi pentru medicamente si au fost inchise 11.800 de website-uri – http://www.interpol.int/News-and-media/News/2014/N2014-089
Leave a reply