Pfizer a anunţat încheierea unui acord definitiv pentru achiziţia portofoliului de vaccinuri comercializate de Baxter pentru suma de 635 milioane de dolari. În cadrul tranzacţiei, Pfizer va achiziţiona de asemenea şi o parte a fabricii Baxter din Orth, Austria, unde aceste vaccinuri sunt produse.
Portofoliul Baxter de vaccinuri comercializate cuprinde 2 produse. Un vaccin care protejează împotriva meningitei produsă de meningococul serogrup C (MenC). Această infecţie severă a membranelor care acoperă creierul poate fi fatală în aproape 10% – 15% dintre pacienţiiar 30% până la 50% dintre supravieţuitori pot fi sever afectaţifizic, social şi mental. MenC este unul dintre serogrupurile de meningococ cu cea mai mare prevalenţă în multe regiuni ale lumii iar vaccinarea cu acest vaccin s-a dovedit a fi foarte eficientă.
Cel de-al doilea vaccin din protofoliul de vaccinuri comercializate de Baxter şi achizitionate de Pfizer este un vaccin care protejează împotriva encefalitei determinată de muşcătura de căpuşă (TBE). Acest vaccin este aprobat în 30 de ţări şi este comercializat de mai bine de 30 de ani fiind produs în peste 120 de milioane de doze începând cu anul 1976.
Leave a reply
Leave a reply