Actavis plc a anuntat recent finalizarea procedurii de achizitie a companiei Warner Chilcott plc (“Warner Chilott”) in cadrul unei tranzactii de tip stock-to-stock in valoare de circa 8,5 miliarde de dolari.

Potrivit Actavis, astfel se creeaza o companie farmaceutica cu venituri pro-forma in valoare de 11 miliarde de dolari in 2013, dar si cea de-a treia companie farmaceutica de specialitate in SUA cu venituri anuale in valoare de 3 miliarde de dolari, specializata pe urmatoarele arii terapeutice: Sanatatea Femeii, Urologie, Gastroenterologie si Dermatologie.
Ca urmare a acestei achizitii, Actavis si Warner Chilcott vor forma o singura entitate inregistrata in Irlanda, sub denumirea globala de Actavis plc. Actiunile Actavis plc vor fi listate la Bursa de Valori din New York, cu simbolul ACT.
“Alaturarea dintre Actavis si Warner Chilcott duce la dezvoltarea unei companii farmaceutice de specialitate de top, care va activa sub umbrela diviziei Specialty Brands din cadrul Actavis. Aceasta divizie extinsa a fost special creata pentru a veni in intampinarea pacientilor din intreaga lume si a nevoilor acestora – remarcandu-se in special ca lider pe segmentul Sanatatea Femeii. Prin aceasta achizitie, Actavis isi dubleaza portofoliu de produse comercializate din cadrul diviziei Specialty Brands si devine un lider in ceea ce priveste dezvoltare de medicamente de specialitate, avand peste 25 de produse in diverse stadii de dezvoltare”, a declarat Paul Bisaro, presedinte si CEO Actavis.
Conform estimarilor Actavis, se preconizeaza in continuare ca tranzactia va aduce o crestere cu 30 de procente a castigurilor non-GAAP per actiune in 2014, incluzand sinergiile operationale anticipate post-impozitare, reducerile si economiile fiscale conexe care vor depasi 400 de milioane de dolari.

Leave a reply