Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat in cadrul unei dezbateri faptul că noul Contract-Cadru a fost construit pe bugetul deja aprobat, care nu mai poate fi modificat.

“Am constatat că cele mai multe fonduri se consumă în sistemul spitalicesc, acolo unde se cheltuie şi cel mai mult. Trebuie să schimbăm mentalitatea omului de a se îndrepta numai spre spital şi trebuie să construim un sistem bazat pe medicina de familie şi cea din ambulator”, a declarat Eugen Nicolăescu.
Potrivit oficialilor din minister, Contractul-Cadru prevede o creştere cu 10% a finanţării pentru medicina de familie, astfel încât acest sector să poată juca rolul de “poartă de intrare” în sistemul medical. Tot în ceea ce priveşte medicina primară, este prevăzută reducerea numărului minim de pacienţi de pe lista medicilor de familie de la 1.000, la 800, astfel încât medicii să aibă mai mult timp pentru cosultul de specialitate al pacienţilor, iar medicii tineri de familie să reuşească să găsească loc pe piaţă atunci când finalizează rezidenţiatul.
Contractul Cadru prevede şi introducerea mecanismului de coplată cu scopul de a limita internările fictive din unităţile spitaliceşti.
“Introducerea coplăţii a fost o măsură discutată cu organismele internaţionale încă din 2009 şi aprobată anul trecut. Noi am căutat să negociem cu Fondul Monetar Internaţional stabilirea unei sume modice, între 5 şi 10 lei. Aceasta se va percepe de fiecare spital, pe baza aprobării Consiliului de Administraţie, o singură dată, la externare”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Leave a reply