Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) si GlaxoSmithKline (GSK) au emis o informare potrivit careia medicamentul ambrisentan este contraindicat pacientilor cu fibroza pulmonara idiopatica (FPI).
Ambrisentan este un antagonist selectiv pentru receptorul endotelinei A, indicat pentru tratamentul pacientilor cu hipertensiune arteriala pulmonara (HTAP, Grupul 1 conform clasificarii OMS), clasele functionale II si III conform clasificarii OMS, in scopul ameliorarii capacitatii de efort. Eficacitatea acestuia a fost demonstrata in HTAP idiopatica si in HTAP asociata bolilor de tesut conjunctiv.
In cadrul unui studiu clinic efectuat la pacienti cu FPI, s-au observat rate mai mari de spitalizare de cauza respiratorie si de mortalitate, precum si o scadere a functiei pulmonare in grupul la care s-a administrat ambrisentan, comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo.
EMA recomanda ca in cazul pacientilor cu FPI la care deja s-a administrat ambrisentan sa fie efectuata o atenta evaluare, avandu-se in vedere alte tratamente.
Leave a reply