Ministerul Sanatatii intentioneaza sustinerea de la bugetul de stat a cheltuielilor necesare pentru producerea cardului national de asigurari sociale de sanatate, precum si scutirea cetatenilor de la plata acestui document.
In acest sens, pe site-ul ministerului se afla publicat, in dezbatere public, proiectul de Ordonanta de urgenta pentru modificarea Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Conform proiectului de act normativ, pentru plata si distributia cardului national de asigurari sociale de sanatate se va incheia un contract intre Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate cu C.N. “Imprimeria Nationala” SA.
“Vrem ca toata populatia sa primeasca si sa utilizeze cardul de sanatate pentru ca acesta, impreuna cu reteta electronica si dosarul electronic fac parte din proiectul de control si disciplina financiara a sistemului de asigurari de sanatate. Era putin probabil ca toti asiguratii ar fi fost de acord sa plateasca producerea cardului. Asadar am discutat cu reprezentantii Ministerului de Finante si am gasit o solutie financiara prin care sa suportam de la bugetul de stat cheltuielile pentru producerea cardului, astfel incat sa ne asiguram ca toti cetatenii vor primi acest card”, a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii.
Conform CNAS, producerea cardului national de sanatate va incepe din august a.c. Potrivit MS, Imprimeria Nationala va putea produce lunar 1 milion de exemplare, costul unui card fiind estimat la aproximativ 2 euro.

Leave a reply