Terapia Ranbaxy a lansat in Romania Olanzapina Terapia, genericul olanzapinei, una dintre cele mai importante molecule antipsihotice de a doua generatie cunoscuta la nivel mondial.
Olanzapina este indicata in tratamentul schizofreniei, in mentinerea ameliorarii clinice, a episoadelor maniacale moderate pana la severe, pentru prevenirea recurentelor la pacientii cu tulburari bipolare.
Substanta face parte din grupa farmacoterapeutica: antipsihotice, diazepine, oxazepine si tiazepine avand codul ATC: N05AH03.
Potrivit comunicatului de presa, prin expirarea patentului, olanzapina dobandeste un atu in plus: pretul competitiv.
Genericizarea permite realizarea de importante economii pe o piata de peste 27 de milioane de euro, iar costul produsului este compensat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Medicamentul si-a dovedit deja eficienta pe o serie de piete europene importante cum ar fi Polonia, Spania, Lituania, Cehia, Slovacia, datorita faptului ca in tarile respective a expirat patentul medicamentului original mai devreme.
âBazandu-ne pe experienta pozitiva inregistrata pe celelalte piete, si pe beneficiile intrinseci pe care le aduce utilizarea olanzapinei, Terapia Ranbaxy mizeaza pe pozitia de lider piata in urmatorii trei aniâ, anticipeaza divizia SNC (Sistemul Nervos Central) a companiei Terapia Ranbaxy.
Olanzapina Terapia este un produs bioechivalent cu produsul original, avand o reactie rapida de absorbtie, in mai putin de 60 de secunde.
âOlanzapina Terapia face parte dintr-un portofoliu mai larg de produse farmaceutice pe care Terapia Ranbaxy le ofera pacientilor cu afectiuni ale sistemului nervos centralâ, a declarat Claudia Firez, Directorul de Marketing al Terapia Rabaxy.
Leave a reply