Ministerul Sanatatii a stabilit competentele tinerilor medici care se vor putea angaja intr-o unitate sanitara, chiar daca nu au promovat concursul de Rezidentiat, conform proiectului de act normativ.
In prezent, medicul care finalizeaza cursurile universitare nu poate fi angajat in sistemul sanitar, decat cel mult de catre una dintre firmele care activeaza in industrie, in vederea promovarii produselor medicale.
Conform propunerii Ministerului Sanatatii, medicii cu competente limitate vor putea fi incadrati in unitati sanitare publice si private, precum si in cabinetele medicilor de familie, cu contract individual de munca pe o perioada determinata sau nedeterminata, dupa caz. Acestia, insa, nu vor avea dreptul de a intra in relatie contractuala directa cu Casele de asigurari de sanatate, nu vor putea fi incadrati in serviciile de ambulanta si nici nu au drept la parafa cu cod.
âAvem peste 350 absolventi de medicina care anul trecut nu au reusit sa promoveze concursul de Rezidentiat, iar in ultimii 5 ani au fost aproximativ 1000 de tineri in aceasta situatie. Noile reglementari vor aduce beneficii atat unitatilor sanitare care vor angaja personal calificat, cat si viitorilor specialisti care isi vor exercita meseria pentru care s-au pregatit, fara a pierde cunostintele acumulate in timpul facultatii, pana la urmatorul concurs de Rezidentiat,â, a declarat Cseke Attila, Ministrul Sanatatii.
Medicii cu competente limitate isi vor desfasura activitatea sub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fisei postului, nominalizat de managerul unitatii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicina de familie.
Acestia vor putea indeplini anumite sarcini in acordarea asistentei medicale si continuarea dezvoltarii abilitatilor profesionale si cunostintelor dobandite pe parcursul facultatii.
Posturile destinate medicilor cu competente limitate vor fi prevazute separat in statul de functii al unitatii sanitare. Ocuparea acestora se va face prin concurs, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare privind incadrarea medicilor. Medicii cu competente limitate incadrati in unitatea sanitara sunt repartizati la locurile de munca de directorul medical al unitatii, in functie de necesar.
Salarizarea medicilor cu competente limitate se va face la nivelul functiei de medic stagiar, in conditiile legii. Fondurile necesare in acest sens se vor asigura de catre unitatea sanitara. Proiectul Ministerului Sanatatii va da posibilitatea tinerilor absolventi sa fie incadrati in unitatile sanitare publice sau private, inclusiv in cabinetele medicilor de familie, pentru a sprijini activitatea de asistenta medicala din aceste unitati.
Leave a reply