Sistemul imunitar a evoluat si s-a complexat structural si functional, in conditiile
presiunii selective permanente pe care o exercita agentii patogeni, ce tind sa invadeze
si sa se multiplice in tesuturi. Structura sistemului imunitar este o reflectare
directa a interactiunilor sale cu diversitatea agentilor infectiosi care-l stimuleaza.

Problema heterogenitatii antige nice
a virusurilor si bacteriilor patogene
este importanta nu numai
din punct de vedere teoretic,
ci este esentiala pentru aspec tul
practic al vaccinarii, deoarece exista riscul
stimularii raspunsului imun fara eficienta
protectoare. Consecinta stimularii unui
raspuns imun ineficient poate fi agravarea
maladiei infectioase sau chiar activarea mecanismelor
patogenitatii autoimune. Evaluarea
imunogenitatii moleculelor structurilor
suprafetei virusurilor si bacteriilor este
dificila, deoarece o molecula in solutie poate
avea o alta configuratie a epitopilor decat in
ansamblul structural nativ. Diferenta deriva
din raporturile sale spatiale cu moleculele vecine,
pe suprafata agentului infectios. (2)
Raspunsul imun al organismului, la stimularea
cu un agent patogen, ramane un domeniu
de studiu practic nelimitat. Raspunsul
imun trebuie sa contracareze nu numai diversitatea
antigenelor la care este expus, ci trebuie
si sa gaseasca solutia de raspuns, pentru
variatia biochimica a unei structuri, la diferite
tulpini de microorganisme.

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca reglarea
mecanismelor imunitare trebuie sa se
faca prin abordarea unui tratament holistic.
Terapiile holistice sunt fitoterapia, homeopatia,
gemoterapia, dietoterapia, apiterapia,
aromaterapia, acupunctura, presopunctura,
reflexoterapia, fizioterapia, sacroterapia, meloterapia,
cristaloterapia, bioenergia, biometeorologia,
balneologia, helioterapia, talasoterapia,
tratamente cu namol, masajul,
quigong, shiatsu etc. Toate aceste elemente
„mici” ajuta in procesul terapeutic. Dar ele
trebuie conduse de specialisti, de oameni
care au studiat aceste forme de terapie. (3)
Vom analiza pe scurt cateva din aceste
metode terapeutice.

Fitoterapia

Planta cea mai studiata pentru efectul
imunostimulator este Echinaceea, originara
din America latina, unde era utilizata cu
400 ani in urma de indieni pentru trata rea
racelilor, a muscaturilor de sarpe, in caz de
eczeme ori febra. Dintre varietatile acestei
specii (Echinacea angustifolia, E. atrorubens,
E. laevigata, E. palida, E. purpurea, E. sanguinea,
E. simulata, E. tenneseensis), medical
sunt folosite cu trei variante: E. purpurea,
E. palida si E. angustifolia. A fost introdusa
in practica medicala in Statele Unite ale
Americii, prin anul 1887, fiind folosita,
printre altele, pentru tratarea sifilisului.
Cercetarile moderne asupra plantei incep in
Germania prin anii 1930, echinaceea fiind o
planta larg folosita pentru vindecare inainte
de introducerea antibioticelor in terapie. Tot
atunci este descoperita si proprietatea sa de
stimulare a imunitatii organismului, proprietate
care sta si astazi la baza folosirii remediilor
cu echinaceea. Echinacea a putut stimula
efectiv activitatea celulelor macrofage ale
sistemului imunitar cu o crestere a activitatii
acestora cu 221%.

Pacientii cu cancer inoperabil la ficat au
aratat o crestere de 90% a activitatii celulelor
macrofage atunci cand Echinacea a fost
administrata impreuna cu un preparat din
glanda Timus. (5)

Efectul stimulator al sistemului imunitar
se evidentiaza mai ales prin cresterea
numarului de celule albe (granulocite, limfocite-
T), aceasta actiune se realizeaza prin
fixarea componentelor polizaharidice pe receptorii
celulelor imune, determinand cresterea
productiei de interferon, limfokine,
a interleukinei 1, a activitatii fagocitare si
a citotoxicitatii antitumorale. Efectul imunoreglator
este completat de inhibitia hialuronidazei
bacteriene la nivel tisular, de
stimulare a productiei de glicozaminoglicani
si a activitatii fibroblastice, contribuind
la stimularea regenerarii tisulare si la reducerea
inflamatiei. S-a constatat, de asemenea,
un efect de stimulare adrenosimpatica, cu rol
adaptogen. Recent a fost dovedit si efectul
antiinflamator al Echinaceei prin actiunea
sinergica a acidului hialuronic si a altor mediatori
ai inflamatiei, putand fi folosita ca
antiinflamator natural. Studiile mai noi
arata prezenta in Echinacea a unor substante
foarte asemanatoare cu Cannaboidele, cu
avantajul ca cele din Echinacea nu au efecte
halucinogene. Un studiu al Universitatii din
Connecticut (USA) vorbeste de o o reducere
a pericolului racelilor de pana la 60% si de o
accelerare a vindecarii.

Compozitia care ofera efectul imunostimulator,
antiinflamator si antiviral se datoreaza
prezentei unei game largi de substante
bioactive cum sunt acidul clorogenic, acid
cafeic, esteri, echinacozide, polizaharide.

Utilizare terapeutica

Planta (floarea sau radacina) se ia sub
forma de pulbere fina (administrata sublingual
10-15 min, apoi inghitita cu apa plata);
se poate lua si sub forma de macerat la rece
incalzit.

Forma de administrare ca extract alcoolic
(tinctura), se va lua cu precautii in cazul
afectiunilor hepatice ori gastrice, la recomandarea
medicului.

Capsulele cu pulbere de echinaceea,
sunt usor de administrat, dar va trebui ca
substanta activa sa fie in cantitate suficienta,
pentru a produce efectele scontate.
Echinaceea este indicata (cu unele exceptii)
pentru copii, adulti, tineri si batrani,
atat cu rol preventiv cat si curativ. Preventiv
se fac cure de cate 21 de zile, urmate de
o pauza de 7-10 zile. In scopul vindecarii, se
va lua la indicatia medicului. Se recomanda
capsule ce contin extract uscat de echinaceea,
foarte concentrat in principii active si foarte
rapid asimilat de catre organism. In general,
o capsula cu echinaceea contine 350 – 400mg
de extract standardizat. Se administreaza
3 – 6 capsule zilnic, pe stomacul gol, in cure
de 2 – 8 saptamani. Efectele Echinaceei pot fi
amplificate daca se asociaza administrarea ei
cu alti factori imunomodulatori: vitamina C,
propolis, zinc sau plante ca Lemnul dulce.

Este contraindicata administrarea de
echinaceea persoanelor care folosesc tratamente
imunosupresoare, celor care sufera de
boli autoimune (poliartrita reumatoida, lupus,
vasculite, sclerodermie, TBC, SIDA),
copiilor sub 2 ani, precum si in cazul alergiilor
la echinaceea. (4)

Napraznicul (Geranium robertianum)
(Ciocul cucoarei, iarba sangelui, inchegatoare,
priboi, sovarf ).

Compozitie chimica: Planta intreaga
recoltata in timpul infloririi, fara radacini,
contine geraniina, un ulei volatil, tanoizi,
acid elagic, rezine etc.

Utilizare terapeutica in tratamentul
urmatoarelor afectiuni: cancer, stari precanceroase,
tumori benigne, sterilitate masculina
si feminina, afectiuni inflamatorii ale intestinului.
Adjuvant in tratarea diabetului,
herpesului (mai ales genital), a diverselor
disfunctii hormonale, a epistaxisului, a bolilor
pulmonare asociate cu o puternica devitalizare.
Napraznicul are o toxicitate foarte
redusa.

Cat’s Claw (gheara matei, ghera pisicii)

In America de Nord, Centrala si de Sud,
Cat’s Claw este folosita de sute de ani in medicina
traditionala, avand puternice efecte
anti-inflamatoare si efecte antioxidante care
ajuta repararea ADN-ului, articulatiilor, imbunatateste
imunitatea si divizarea celulara
normala.

Cele doua specii cunoscute de Cat’s Claw
sunt: Uncaria guianensis, folosita traditional
pentru tratarea ranilor si Uncaria tomentosa,
cu efect imunostimulator, antiinflamator
si antioxidant.

Compozitia chimica: planta reprezinta o
sursa bogata de elemente fitochimice: contine
peste 30 de elemente active, dintre care 17
alcaloizi oxindolici, tanin, flavonoide, fitosteroli,
proantociani, glicozide, beta-sitosterol,
vitamina A, B1, B2, B3, acid ursolic,
acid oleanic, triterpeni polihidroxilati.

Utilizare terapeutica: un studiu clinic a
evidentiat faptul ca extractul de Cat’s Claw
poate creste eficacitatea vaccinurilor. Adultii
care au administrat Cat’s Claw cu 2 luni
inaintea unui vaccin impotriva pneumoniei,
au inregistrat un nivel crescut de imunitate
impotriva pneumoniei cu 5 luni mai mult
decat cei din grupul de control.

Cat’s Claw poate ajuta la sustinerea
ADN-ului si a celulelor albe in cazul pacientilor
cu cancer, care urmeaza chimioterapie, adjuvant
in terapiile antitumorale prin capacitatile sale de
sustinere a diviziunii celulelor sanatoase. (9)

Arnica (Arnica montana)

Compozitie chimica: Florile contin ulei
volatil de la 0,04 pana la 3,8% in functie de
provenienta, data recoltarii si starea fizica a
materiei prime (proaspata sau uscata); alcooli
triterpenici: arnidiol, arnisterina si faradiol,
astragalina (camferol-3-glicozid), izocvercetina,
alcool carnaubilic, o parafina,
acid cafeic, carotenoizi: xantofila, xantofilepoxidul,
zeaxantina. Radacinile contin pe
langa ulei volatil (0,5 – 1,5%), acid cafeic,
fumaric, succinic, inulina, timol, derivati
timohidrochinonici si metilesteri, 3-etilfenol,
zaharoza etc.

Utilizare terapeutica: sub forma de
tinctura diluata cu apa sau capsule, are
actiune antiinflamatoare. Intern, in doze
mici (25 picaturi odata), modereaza activitatea
centrilor nervosi superiori, avand efecte
sedative. Se utilizeaza in doza indicate, de 2
ori pe zi, in spasme arteriale si arteroscleroza.
Stimuleaza imunitatea nespecifica la nivelul
cailor respiratorii. In doze mai mari devine
toxica, iar in doze si mai mari are efecte
paralizante.(7)

Lemn dulce (Glyciriza glabra)

Este folosit in medicina traditionala de
peste 5000 de ani in zonele din Tibet, China
si Coreea.

Compozitie chimica: Contine 5-10% glicirizina,
reprezentand sare de potasiu, calciu
sau magneziu al acidului glicirizic. Mai contine
acid glabric si derivati de natura flavonoidica:
licviritina si izolicviritina – un hormon estrogen
de natura steroidica similar estradiolului,
2-4% rezine, 0,5-1% lipide, 20-30% amidon,
4-8% zaharuri reducatoare, manitol, 2-4%
asparagina, 4-6% substante minerale, vitamine
din grupa B, acid benzoic, albumina, mucina,
dihidrostigmaste rol etc.

Utilizare terapeutica: substantele de
na tura triterpenica, glicirizina, respectiv
acidul glicirizic, au proprietatea de a fluidifica
secretiile traheobronsice si faringiene.
Derivatii de natura flavonoidica actioneaza ca
diuretici si antispasmodici. Extractul total are
actiune laxativa prin influentarea motilitatii
gastro-intestinale. Lemnul-dulce poate fi folosit
in tratamentul adjuvant al obezitatii,
datorita efectului de diminuare a poftei de
mancare. Este util in inflamatiile gingiilor, in
afectiuni dermatologice (psoriazis, eczeme). A
mai fost folosit in tratamentul poliartritei reumatoide
si ca imunosti mulator.

Lemnul-dulce se utilizeaza sub forma de
macerat, infuzie, tinctura. Preparatele din
lemn-dulce sunt contraindicate la bolnavii
care sufera de hipertensiune arteriala. (7)

Leave a reply