Interviu realizat de: Dr. Mirela Radulescu

Dr. Ruxandra Ulmeanu,
medic primar pneumolog, cercetator stiintific, Institutul
de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Profesor Universitar asociat – Disciplina
de Pneumoftiziologie – Facultatea de Medicina- Universitatea Oradea

Care a fost evolutia dumneavoastra
profesionala?

Am terminat facultatea de medicina generala
in anul 1988. Dupa numai 2 ani de stagiu
am avut posibilitatea sa intru in rezidentiat.
Cochetam de pe atunci cu pneumologia, dar
la momentul acela nu am avut medie pentru
un post in Bucuresti. Am fost incapatanata
si nu am vrut alta specialitate. Am renuntat
atunci la rezidentiat si am mers la tara. Cand
au fost scoase la concurs posturi pe cercetare,
chiar aici, la Marius Nasta, am dat concurs. De
atunci sunt in acest institut. In noiembie 2009
am devenit profesor asociat la catedra de pneumologie
din Oradea. Am gasit acolo un colectiv
de oameni minunati, care m-au chemat si
m-au primit cu tot sufletul. Am simtit ca acolo
aveau nevoie de mine. Si imi place sa lucrez
unde sunt bine primita si unde simt ca pot sa
cladesc ceva frumos.

Pneumologia a fost deci o pasiune.
Cum s-a nascut?

E cunoscut faptul ca sunt fata profesorului
Stoicescu. Desigur ca pasiunea este si
de la tata, dar si de la mentorul sau, prof. dr. Ovidiu Bercea care a fost un model pentru
mine. Acest om avea har. Si am mai avut o
sansa. Am avut post in laboratorul de bronhologie.
Ceea ce presupune activitate practica,
manevre invazive, bronhoscopii. Sansa mea
enorma a fost ca seful laboratorului de bronhologie
era prof. dr. Victor Ma giulea, intemeietorul
scolii romanesti de bronhologie
care mi-a fost mentor.

A fost o „povara” numele tatalui
dumneavoastra?

A fost! O uriasa „povara”. Placuta si care
mi-a facut cinste si onoare. Cel mai greu am
resimtit pe parcursul evolutiei mele profesionale
faptul ca eram fata lui Paul Stoicescu.
Cand am ales sa ii calc pe urme tatalui
meu, amandoi am cazut de acord asupra faptului
ca nu ma va sprijini. Dar povara numelui
sau am simtit-o. Si pentru ca am iubit ceea
ce am ales sa fac, am vrut sa imi fac bine profesia.
Sunt ambitioasa si am vrut sa imi dovedesc
mie, dar mai ales celorlalti, ca tot ceea ce realizez
este pe munca si puterile mele. Avand de
dus greutatea pozitiva a acestui nume, si a unei
personalitati atat de mare ca a prof. Stoicescu,
am vrut sa arat ca pot fi un nume in medicina
romaneasca prin ceea ce sunt eu. Si nu pentru
ca sunt fiica lui Paul Stoicescu.

Cum s-a impletit cariera
cu viata de familie?

M-am casatorit in anul IV de facultate.
Copiii au venit exact in momentele in care am
avut timp sa petrec cu ei perioada aceea de inceput,
care e grea si e esential sa stai langa copii.
Un rol important in viata mea ca femeie si
ca medic cu o cariera, l-a avut mama mea. Fara
ajutorul ei, recunosc cu tot sufletul ca daca as
fi avut de ales intre cariera si copiii mei, as fi
pus copiii pe primul loc. Pentru orice femeie,
implinirea sa din toate punctele de vedere este
prin copii.

Ati simtit vreodata ca in ascensiunea
profesionala va e mai greu pentru
ca sunteti femeie?

Nu. Nu am simtit niciodata asta. Dovada
este si faptul ca la un moment dat am avut
si functii de conducere in Societatea Romana
de Pneumologie. Si lucrurile au venit firesc.
Cum firesc a fost apoi sa las locul si altora.
Acum coordonez Grupul de lucru pentru
cancerul bronhopulmonar, tot sub egida
Societatii. Infiintarea acestui grup este o realizare
importanta pentru ca in toata lumea,
dar mai ales in tara noastra, cancerul bronhopulmonar
este o problema de sanatate
coplesitor de grava.

In statisticile de mortalitate pentru toate
cancerele, cel bronhopulmonar se afla pe
primul loc. Iar rata de supravietuire este foarte
mica. Fata de tot cee ce se intampla peste
tot in lume, in tara noastra este o imensa nevoie
de diagnosticare precoce. Pentru ca putem
vorbi de o subdiagnosticare a cance rului bronhopulmonar.
Exista inca judete unde nici nu
exista servicii de bronhoscopie. Si oricum
aceste centre sunt foarte putine oriunde in
tara asta. In tarile UE toti medicii pneumologi
fac brohoscopii. Dar pentru asta trebuie
sa ai aparatura. Si bani! La noi in tara nu exista
suficienti bani pentru aparatura de specialitate.

Doar jumatate dintre medicii pneumologi care
stiu sa faca bronhoscopii au si cu ce. Dar cancerul
trebuie confirmat si histologic. Prin biopsie.
Trebuie stiut clar des pre ce fel de tip de
cancer este vorba. Fiind o reala problema de
sanatate publica, bronhoscopia ar trebui facuta
ca screening pentru populatia cu risc – marii
fumatori si populatia cu risc profesional.
Sa confirmi un diagnostic, sa stadializezi
corect un cancer, daca poate fi operabil sau
nu, sau daca, sub tratament tumora scade si se
reconverteste intr-un stadiu chirurgical, presupune
multi bani. Bronhoscopia si tomografia
computerizata sunt foarte costisitoare. Dar in
acelasi timp, banii investiti, ulterior s-ar amortiza.
Costurile pentru ingrijiri medicale ar fi
mult mai mici pentru acesti pacienti, multi dintre
ei activi profesio nal. Tot ceea ce inseamna
morbiditate, cos turi legate de spitalizari, costuri
legate de tratamentul celor aflati in stadii
terminale, ar putea fi micsorate daca neoplasmul
bronhopulmonar ar putea fi diagnosticat
precoce.

In ce fel resimtiti criza in Institut si
ca medic ce profeseaza in Romania?

Institutul Marius Nasta este centrul de
referinta pentru Romania. Desigur, este o
mandrie pentru noi, dar in acelasi timp si
o mare problema deja. Pentru ca efectuam
intr-un an peste 10.000 de bronhoscopii, cu
doar 3 sau 4 medici.

Este o suprasolicitare in ceea ce ne
priveste. Norma maxima de bronhoscopii,
pe zi, este de 6-7. In orice tara normala,
unde exista o structura sanitara bine pusa
la punct, aceste norme sunt respectate pentru
ca medicul sa nu fie obosit, suprasolicitat
si sa poata lucra la randamentul maxim.
La noi, se lucreaza intr-o zi, dublul acestei
norme, uneori chiar mai mult.

La capitolul bani stam dezastruos. Nu
numai noi, sistemul sanitar romanesc in
general. Dar cel mai acut resimt lipsa de personal.
Aceast deficit de medici si asistente
care era si inainte, acum este drama tic. Si
in special ne lipsesc asistentele medicale. Or
un medic nu valoreaza nimic, nu-si poate
desfasura activitatea fara asistente. Valurile
de medici care pleaca vizeaza in mod special
medicii tineri. Daca lucrurile vor decurge
si mai departe asa, in tara asta vom
ramane fara medici. Si au dreptate sa plece.
Maniera in care un medic ascede profesional
inseamna o munca enorma; sa inveti,
sa te pregatesti si sa devii un medic bun.
Nu poti sa supravietuiesti nici pe parcursul
rezidentiatului, nici ulterior, cu un salariu
care de fapt nu e salariu! E o jignire. Ca
sa poti avea suflet, minte, sa poti sa iti dedici
toata viata oamenilor, pentru a-i trata
cum se cuvine si a le acorda suport cand au
nevoie, trebuie sa nu fii in pragul saraciei,
sau chiar sub acesta. Iar toti acesti copii tineri,
sunt sprijiniti de familie ca sa isi faca
rezidentiatul. Altfel nu ar supravietui.

Pleaca acum si cei mai putin tineri.
Pleaca peste tot. Si dincolo de toate impresiile
ireale care se vehiculeaza despre noi, ca
tara, si oameni, medicii romani sunt foarte
buni. Dar nu poti sa ceri corectitudine si
moralitate in momentul in care omul este la
limita supravietuirii.

Leave a reply