Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatati, Raed Arafat, a declarat ca exista probleme de finantare la 18 echipaje SMURD din judetele Iasi, Hunedoara si Mures, in special in ce priveste plata salariilor."Primarii spun ca nu au bani pentru plata salariilor. Costurile de intretinere sunt suportate de la bugetul de stat. In momentul de fata sunt mai multe variante si totul este legat de plata salariilor deoarece, conform legii, numarul de salariati din primarii si consilii judetene este limitat. Probleme avem la 18 echipaje din 160. Aceste probleme sunt in Iasi, Hunedoara si Mures, unde unitatile SMURD nu functioneaza integral pe structura inspectoratelor pentru situatii de urgente. In mod normal acest serviciu trebuie sa continue", a declarat coordonatorul SMURD la nivel national, Raed Arafat, , transmite corespondentul NewsIn.
Subsecretarul de stat a fost la Iasi pentru a purta discutii cu presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, referitor la modul cum activitatea SMURD se desfasoara in judetul Iasi.
"Cea mai grea problema este cea a numarului de salariati din administratia locala, numar care este limitat de lege. Cautam o solutie globala si o reglementare a situatiei care se poate face printr-o hotarare de Guvern. In momentul de fata, Consiliul Judetean Iasi nu poate aloca fonduri pentru plata salariilor angajatilor de la SMURD. CJ aloca 20% din cotele repartizate de judet pentru comune, dar sumele sunt pentru investitii. Din acesti bani, nu se pot finanta iluminatul, salariile sau, de exemplu, plata lemnelor", a declarat, la randul lui, presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad.
![](https://pharma-business.ro/wp-content/uploads/2013/04/pharma.png)
Leave a reply