Confederatia Internationala a Organizatiilor Parintilor cu Copii Bolnavi de Cancer (ICCCPO), impreuna cu Asociatia P.A.V.E.L. au declarat data de 15 februarie ca fiind Ziua Internationala a Copilului cu Cancer.
Aceasta zi are ca scop informarea publicului despre cancerul la copii, organizarea evenimentelor cu strangere de fonduri, promovarea proiectelor si a activitatilor desfasurate de organizatiile de parinti cu copii bolnavi de cancer.
Totodata se doreste atragerea atentiei asupra celor 200.000 de copii cu cancer, depistati in fiecare an, din care doar 20% primesc tratament adecvat.
Asociatia P.A.V.E.L. are drept obiective imbunatatirea vietii copiilor si tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic si material copiilor, tinerilor bolnavi si familiilor lor.
Cancerul la copii este mai rar decat la adulti. Depistat la timp si tratat corect, cancerul la copii raspunde mult mai bine la tratament decat la adulti.
In fiecare an, mai mult de 200.000 de copii din intreaga lume sunt diagnosticati cu cancer si aproximativ, 90.000 mor din cauza bolii.
In Romania se estimeaza ca exista 500 cazuri noi pe an si 5000 pacienti cu boala in evolutie sau remisiune. Rata medie de vindecare a acestor copii bolnavi este de circa 30 – 60%, in functie de specificul bolii.
Leave a reply