30 octombrie, 2017 – În contextul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, Janssen, compania farmaceutică a Johnson&Johnson Romania, în parteneriat cu Asociația ARIPI și Centrul pentru Inovare în Domeniul Medical – Inomedica, lansează campania „Ascultă și vorbește” – pentru a discuta despre schizofrenie, despre provocările cu care se confruntă pacienţii care trăiesc cu această afecţiune, cât și despre opţiunile terapeutice pe care aceștia le au la dispoziţie. Inițiativa are ca scop informarea publicului larg, a pacienților cu schizofrenie cât și a aparținătorilor acestora cu privire la simptomele acestei afecțiuni, la diagnosticare și la noile metode de tratament ce au un impact semnificativ în calitatea vieții pacienților.

De peste 60 de ani, compania Janssen a pledat prin activitatea sa pentru o mai bună calitate a vieţii pentru persoanele care trăiesc cu boli mintale, și în mod particular a acelora care suferă de schizofrenie. Angajamentul nostru este dedicat dezvoltării alternativelor terapeutice noi şi inovatoare, care au îmbunătăţit viaţa pacienţilor semnificativ. Totodată, susţinem iniţiativele educaţionale şi sociale ale căror beneficiari sunt pacienţii şi aparţinătorii acestora, cu obiectivul de a reduce nivelul de stigmatizare socială care se reflectă asupra persoanelor care suferă de boli mintale. Stigmatizarea porneşte de la lipsa înţelegerii şi a cunoştinţelor despre schizofrenie. Am convingerea că prin acest proiect şi alături de partenerii noştri vom putea să aducem o contribuţie importantă la creşterea nivelului de informare a publicului despre schizofrenie.” declară Christian Rodseth – Managing Director Janssen România.

Cu o rată de recădere de 92%[i], schizofrenia este o afecțiune cronică de care suferă mai mult de 12 milioane de persoane din regiunea EMEA[ii] (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). Din păcate în România nu există date oficiale de prevalență a schizofreniei. Dacă luăm în considerare prevalența globală a schizofreniei (cca. 1%) în țara noastră ar fi în jur de 150.000 de astfel de pacienți. Studiile arată că rata scăzută de aderență la tratament reprezintă una dintre cele mai importante cauze de apariție a recăderilor. Astfel, în acest moment, sunt disponibile tratamente care permit obținerea și menținerea controlului simptomelor[iii] și conferă pacientului oportunitatea de a avea o viaţă normală, precum până în momentul declanșării schizofreniei. Aceasta înseamnă, de cele mai multe ori reîntoarcerea la locul de muncă, traiul independent sau chiar reluarea relațiilor sociale – de acestea pacienții fiind privați deseori.

Schizofrenia este o boală cu evoluție cronică caracterizată de perioade de remisiune și recăderi. Remisiunile se obțin prin aderența la tratament și prin menținerea acestuia pe o perioadă îndelungată. Fiecare recădere este mai greu de tratat și fiecare episod psihotic poate lăsa deficite cognitive progresive, afectând reintegrarea socio-profesională a pacienților. Tratamentul injectabil cu acțiune îndelungată ajută la creșterea complianței pacienților și la menținerea unei bune calități a vieții”, declară Dr. Sorin Pletea, Șef al Secţiei Clinice de Psihiatrie numărul 14 din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, Bucureşti.

Discuția despre tratamentele disponibile pentru schizofrenie a fost deschisă și într-un studiu pan-european realizat la iniţiativa Janssen EMEA, în anul 2016, care a vizat pacienți adulți cu schizofrenie și aparținătorii acestora. Astfel, pacienții au subliniat necesitatea unui grad mai mare de instruire și a unui dialog deschis între aceștia și profesioniști în domeniul sănătății. De asemenea, în ceea ce privește confortul psihic și aderența la tratament, 94% dintre aparținători au declarat că îi amintesc regulat persoanei pe care o  îngrijesc să își ia medicamentele, iar 46% au menționat că principala preocupare este  recăderea/spitalizarea.

În controlul schizofreniei sunt mulți factori care pot interveni și care determină schimbări în comportamentul persoanei respective în ceea ce privește aderența la tratament. Medicaţia zilnică și trauma psihologică, precum și grija de a nu uita de tratament, de a nu se demotiva, îi împiedică, de cele mai multe ori, să poată controla această boală. Astfel este creat contextul în care apar recăderile. Mai mult decât atât, aproximativ 39% dintre pacienți opresc medicația orală atunci când încep să se simtă mai bine – lucru care are un impact negativ asupra calității vieții pe termen lung. Discuția cu medicul specialist despre opțiunile de tratament este un pas esențial în obținerea și menținerea controlului asupra acestei afecțiuni. Aici avem cu toții de lucrat – conform studiului anterior menţionat, și care a inclus pacienți și aparținători din 12 țări europene, 21% dintre adulții cu schizofrenie nu au discutat despre opțiunile terapeutice cu medicul înainte de inițierea tratamentului”, declară Ștefan Bandol,  președinte Asociația ARIPI.

[i] Kazadi NJB et. al.N Engl J Med. 2005:353(12):1209-1223

[ii] World Health Organization. The Global Burden of Disease: 2004update. https://www.who.int/healthinfo/global_burden_disease/GBD_report_2004update_full.pdf. Published 2008. Accessed May 2015.

[iii] European Brain Council. Schizophrenia Fact Sheet. Disponibil la: http://ebc-brussels.org/wp-content/uploads/2015/07/Schizophrenia-fact-sheet-July-2011.pdf (accesat: septembrie 2016);  American Psychiatry Association. Disponibil la: http://www.psychiatry.org/schizophrenia (accesat: septembrie 2016)

Leave a reply