Salvaţi Copiii România a donat astăzi, 5 octombrie, echipamente medicale performante în valoare de peste 60.000 de euro maternităților Bega și Odobescu, precum și Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu”, din Timișoara. Aceasta este prima acţiune dintr-o serie de 29 de dotări pe care Salvaţi Copiii le va face până la finalul anului, în întreaga țară.

Maternitatea Bega, parte a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, a fost dotată cu o lampă de fototerapie și două pulsoximetre, iar Maternitatea Odobescu, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgentă Timișoara, a primit două pulsoximetre. Spitalul Louis Țurcanu a fost dotat cu un aparat de dializă și tehnici de epurare extrarenală și cu un aparat de ventilație, acesta din urmă fiind achiziționat integral cu sprijinul financiar Fornetti România.

Până acum, Salvați Copiii a ajuns la Timișoara cu echipamente în valoare de 35.300 euro. Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a fost dotat, în 2013 și 2015, cu un incubator și două monitoare de funcții vitale, iar Spitalul Louis Țurcanu a primit, în 2014, un incubator, și în 2015, o hotă microbiologică. Mai mult, Spitalul Județean de Urgență Timișoara a primit în 2014 un monitor de funcții vitale și două pulsoximetre.

„Dotarea secţiilor care îngrijesc nou-născuţi este o prioritate națională, iar contribuția Salvați Copiii este inestimabilă; susținerea repetată în lupta împotriva mortalității infantile este esențială. Cu ajutorul echipamentelor donate până acum, au fost salvate mii de vieți. În Timişoara, aceste contribuţii vor salva vieţile nou-născuţilor ce au funcţia renală afectată grav, dar vor asigura şi un suport ventilator al respiraţiei, conform celor mai înalte standarde.” a declarat dr. Mihai Gafencu, Preşedinte Salvaţi Copiii şi medic pediatru în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.

În 2016, peste 460.000 de euro vor fi investiţi în dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți din Arad, Timișoara, Pitești, Brașov, București (Maternitatea Bucur, Maternitatea Pantelimon, Maternitatea Giulești, Spitalul Clinic CF2), Reșița, Oravița, Mangalia, Craiova, Focșani, Hațeg, Slobozia, Iași, Pașcani, Târgu Mureș, Roman, Târgu Neamț, Vaslui, Dorohoi, Călărași, Giurgiu, Tulcea și Teleorman. Fondurile au fost obținute prin implicarea publicului larg, prin campaniile de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, donaţii online, donații prin SMS sau Direct Debit, cât şi cu sprijinul sponsorilor Salvați Copiii.

Maternitățile și secțiile de nou-născuți au în continuare nevoie de sprijin, în așa fel încât efortul medicilor să fie susținut de dotări la standarde moderne, care să ajute copiii născuți prematur să supraviețuiască. Anul acesta, continuăm programul nostru de reducere a mortalităţii infantile, pentru că ne dorim ca niciun nou-născut să nu își mai piardă viața din cauze prevenibile.” – Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv Salvaţi Copiii România.

În 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalităţii infantile de 9,8 la mia de copii născuți vii. În doar 5 ani, țara noastră a coborât până la o rată de de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015, menținându-se însă în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă.

”M-am alăturat programului de reducere a mortalității infantile demarat de Salvați Copiii încă de la început. Fiecare maternitate dotată înseamnă șanse în plus la viață pentru nou-născuți și o mare bucurie pentru mine. Ca mamă, înțeleg cât de important este să te poți baza atât pe medicii din spital, care fac tot posibilul să îți salveze copilul, cât și pe aparatura medicală suficientă și performantă. Voi continua să susțin cauza Salvați Copiii, până când toți bebelușii născuți prematur vor avea un start mai bun în viață” – Amalia Năstase, ambasador al campaniei Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile.

Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit până în prezent să doteze 67 de maternităţi cu incubatoare, mese de resuscitare şi aparate de ventilaţie în valoare de 8.700.000 lei, ajutând astfel peste 24.000 de nou-născuți să trăiască. Cei care doresc să susţină programul Salvaţi Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un SMS lunar la 8844 cu textul „SALVEZ”, în valoare de 2 Euro.

Mulţumiri sponsorilor noştri: Dorna, Libris.ro, Interbrands Marketing Distribution, , Artesans del Sucre, Banvit Foods, BNP Paribas Lease Group IFNSA, Bucur Obor, FSA Sisteme de Ambalare, Heinrig Impex Filiala, Construct Perom, Dagmar SRL, Daz Activ Tradel, Dekomte de Temple Manufacturi, Dekomte de Temple Engineering, RO Image 2000, Rosal Grup, Secvision Business Solutions, Tehno World, watchshop.ro, precum și altor companii care au ales să susțină acest proiect.

Mulţumiri și susţinătorilor nostri: Amalia Năstase – ambasadorul campaniei, Horia Tecău, Oana Tache, Corina Bârlădeanu, Cornel Ilie, Ioana Ginghină, Cristian China-Birta (Chinezu’), Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), Ana Nicolescu (Mămica Urbană), Anca Serea, Cinema Cityplex, Hollywood Multiplex, Euromedia Group, Lemon Design.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.

În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Leave a reply