• În perioada 16-17 noiembrie, în incinta hotelului Ramada North din București, va avea loc prima ediție a Conferinței Naționale a Asistenților Medicali.

    București, 14 noiembrie 2018. Rețeaua de sănătate REGINA MARIA sprijină dezvoltarea carierei asistenților medicali din România prin organizarea unei conferințe dedicate acestora. Aflată la prima ediție, Conferința Națională a Asistenților Medicali reunește 180 de invitați, 13 speakeri principali, 18 lectori asistenți medicali, 38 de lucrări științifice și peste 20 de specialități medicale. Conferința își concentrează atenția asupra importanței învățării continue în cariera de asistent medical, abordând teme care vizează managementul pacienților și noutățile în pregătirea profesională.

    Evenimentul devine, astfel, o continuare firească a unui amplu demers de formare, demarat de REGINA MARIA în urmă cu 3 ani, prin lansarea Academiei de Asistenți Medicali, primul program dedicat angajării, instruirii și dezvoltării profesionale a asistenților medicali debutanți din România. Concepută pentru a răspunde nevoilor de învățare teoretică și practică, Academia a format, până în prezent, 9 promoții de asistenți debutanți, atât în București, cât și în Brașov, cei 180 de absolvenți devenind ulterior parte a rețelei de sănătate. În acești ani, am pus la dispoziția viitorilor asistenți resursele logistice și umane din Centrul de Training și din spitalele rețelei.

    Academia de asistente presupune parcugerea unui proces complet de învățare, ce constă în: pregătire teoretică, simulare (prin executarea unor manevre în Centrul de Training și apoi, după un număr corect de iterații, direct pe pacient), practică (pe echipamentele din secțiile medicale- de la EKG și defibrilator până la aparate complexe), iar ultimele etape presupun evaluarea și ulterior repartizarea în interiorul rețelei.

    Evenimentul le oferă participanților ocazia să afle mai multe detalii despre cazuri medicale, manevre și proceduri de interes pentru ei, asigurând un cadru propice relaționării și schimbului de experiență profesională. Lucrările prezentate în cele două zile vor fi susținute de asistenți medicali cu experiență și deschidere către învățarea continuă, care profesează în spitale din București, Cluj-Napoca și Craiova: Daniela Dunca, Monica Muscalu, Laura Stîngaciu, Cleopatra Mocanu, Adriana Florică, Camelia Ghițulescu, Louis Ududec, Alin Badiu. Printre specialitățile medicale abordate în cadrul conferinței se numără: chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie bariatrică, chirurgie plastică, gastroenterologie, pediatrie, medicină de urgență, obstetrică-ginecologie, epidemiologie, neonatologie, psihiatrie, urologie, chirurgie ginecologică și endoscopie intervențională.

    Unul dintre speakerii prezenți la conferință va fi Dr. Hadi Rahimian, unul dintre puținii specialiști în medicina fetală din România, care a efecuat diverse tipuri de intervenții intrauterine, unele dintre ele în premieră națională. În prezent, Dr. Hadi Rahimian este Directorul Medical al Spitalului REGINA MARIA Băneasa, membru al Societatății Internaționale de Ecografie Ginecologică și Obstetricală și face parte din Societatea Americană de Obstetrică și Ginecologie și din Societatea Internațională de Diagnostic Prenatal.

    Despre învățarea continuă va vorbi Prof. Dr. Cătălin Copăescu, medicul cu una dintre cele mai impresionante experiențe profesionale în domeniul chirurgiei laparoscopice din România, care a rezolvat de-a lungul carierei sale cele mai diverse și dificile cazuri și care a operat peste 3.000 de pacienți cu obezitate și alte afecțiuni metabolice. În 2018, Prof. Dr. Cătălin Copăescu a lansat Programul de Chirurgie Minim-Invazivă și Robotică, în cadrul Ponderas Academic Hospital.

    În cea de-a doua zi a conferinței, specialiștilor români li se vor alătura Richard Luck și Paul Irving, reprezentanți ai Coventry University, una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Marea Britanie. Recunoscută pentru faptul că oferă cea mai bună experiență de învățare studenților săi, Coventry University devine, din acest an, partener academic al Rețelei de sănătate REGINA MARIA, demers care va permite inițierea unor programe de training și dezvoltare profesională, dedicate asistenților medicali (atât celor din cadrul REGINA MARIA, cât și celor care activează în alte companii și instituții din piața medicală din România). Aceste programe vor fi finalizate cu diplome de participare emise de către Coventry University.

    Acreditată de către OAMMR, Conferința Națională a Asistenților Medicali le asigură participanților 10 credite de Educație Medicală Continuă.

    Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul Clubului Regal al Medicilor

    Comenteaza →

Comentarii

Cancel reply