• În spitalele din România, în fiecare oră moare un pacient cu insuficiență cardiacă

    În lipsa unui program pentru această boală, o persoană diagnosticată cu IC în anul 2014 are 20% șanse să fie în viață în anul 2024

    Un studiu recent făcut în România arată cât de grave sunt consecințele insuficienței cardiace, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical. Rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienței cardiace cronice (IC) estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât in alte state din Uniunea Europeană. În majoritatea țărilor din UE se desfășoară programe de prevenire, depistare precoce și urmărire a acestor pacienți, la risc sau cu diagnosticul de insuficiență cardiacă.

    Prevalența și incidența insuficienței cardiace în România

    Se estimează că 4.7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (circa 560.000 de pacienti).  În fiecare oră apar în medie 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (circa 45.000 cazuri noi/an).

    Insuficiența cardiacă poate avea numeroase cauze, cele mai frecvente fiind infarctul miocardic, hipertensiunea arterială și diversele boli ale valvelor cardiace. Toți factorii de risc ai bolilor cardiovasculare, cum ar fi fumatul, diabetul zaharat, consumul excesiv de alcool, etc., duc în final la apariția insuficienței cardiace. Riscul apariției insuficienței cardiace crește cu vârsta. Îmbătrânirea populației, aproape un sfert din populația României fiind peste 60 de ani, va determina creșterea prevalenței insuficienței cardiace.

    Dificultăți de diagnostic și tratament la nivel național

    În România, cazurile noi sunt raportate de către medicii de familie la nivel național dar, din cauză că această activitate nu este validată, există o tendință generală de subraportare. În 2017 s‐au internat în spitalele din România circa 344.000 de pacienți cu diagnosticul principal sau secundar de insuficiență cardiacă. Durata medie de spitalizare a cazurilor internate este de aproximativ 7 zile.

    Conf. Dr. Ovidiu Chioncel, şef de secţie în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”, avertizează că „una din trei persoane moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări. 7,4% dintre pacienții cu insuficienţă cardiacă mor în spital. 9 din 10 pacienți nu știu că suferă de insuficiență cardiacă”.

    Un sfert dintre pacienții cu IC internați în spitalizare continuă în 2014 nu vor fi în viață în anul 2024

    Pacienții cu IC au în general una sau mai multe afecțiuni asociate (comorbidități), ceea ce contribuie la complexitatea acestor cazuri atât din punct de vedere al schemei de tratament, cât și al monitorizării bolii.

    Principala comorbiditate (60% dintre pacienți) în cazul pacienților spitalizați cu IC este hipertensiunea arterială, urmată de fibrilația atrială (35% dintre pacienți).

    Aproximativ 14.400 de ani de viață se pierd prematur, anual, prin deces înainte de speranța de viață standard, din cauza insuficienței cardiace. În acest context, probabilitatea medie de supraviețuire peste zece ani a unui pacient cu insuficiență cardiacă este de 20%. „Prognosticul este mai prost decât la majoritatea formelor de cancer, în condițiile unui tratament cu posibilități relativ limitate. În plus, insuficiența cardiacă implică utilizarea unor resurse importante din partea societății pentru tratamentul acestor pacienți și pentru reintegrarea lor socială” spune Prof. Dr. Dragoş Vinereanu, medic primar cardiolog la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucuresti, Prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ şi preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie.

    Majoritatea cazurilor de insuficiență cardiacă externate din spital merg la domiciliu, unde urmărirea acestor pacienți este dificilă. În plus, programele de recuperare cardiovasculară lipsesc.

    Ca atare, reinternările pentru insuficiență cardiacă sunt frecvente, crescând mult costurile. Acestea reprezintă o problemă importantă atât pentru spitalele din România, cât și pentru calitatea vieții acestor pacienți.

    În contextul numărului tot mai crescut de persoane ce suferă de insuficiență cardiacă și al prognosticului sumbru al acestei afecțiuni, în România este necesară recunoașterea importanței majore a acestei patologii și crearea de programe pentru depistarea precoce, tratamentul modern și urmărirea evoluției acestor pacienți

    IMPACTUL INSUFICIENȚEI CARDIACE CRONICE ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE ROMÂNESC

    Concluzii studiu:

    • Insuficiența cardiacă reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate publică din România, atât prin numărul mare al persoanelor afectate anual, cât și prin impactul devastator în speranța de viață și scăderea calitații vieții pentru acești pacienți;

     

    • În fiecare oră apar aproximativ 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (45.267 cazuri noi/an –2015), cu o estimare de aproximativ 49.000 de cazuri noi în anul 2017;

     

    • După vârsta de 50 de ani, numărul de cazuri noi de insuficiență cardiacă crește exponențial până la vârsta de 85 ani;

     

    • Numărul de cazuri noi de insuficiență cardiacă este în creștere constantă în ultimii ani cu o distribuție relativ egală a cazurilor pe sexe și preponderența mediului rural față de mediul urban;

     

    • Există o variație semnificativă (de aproximativ 20 de ori) între incidența insuficienței cardiace la nivel județean, variație care se păstrează și după standardizarea pentru vârstă;

     

    • 7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (jumătate din populația unui oraș cum este Bucureștiul sau populația din Cluj, Iași și Timișoara la un loc);

     

    • În fiecare oră se internează în spitalele din România în medie 12 pacienți cu insuficiență cardiacă, mai mulți bărbați și mai multe persoane din mediul rural;

     

    • Marea majoritate a cazurilor de insuficiență cardiacă se internează într-o secție de cardiologie sau medicină internă;

     

    • Variabilitatea cazurilor internate la nivel judetean este semnificativă, cu o frecvență mai mare a spitalizării în zona de nord-vest și în sudul țării;

     

    • Durata medie de spitalizare a cazurilor internate este de aproximativ 7 zile și este relativ constantă în timp;

     

    • Peste un sfert din cazurile de insuficiență cardiacă spitalizate au complicații și comorbidități severe sau catastrofale;

     

    • Peste o treime din pacienții spitalizați pentru insuficiență cardiacă au cel puțin două comorbidități asociate cu impact major în supraviețuire și calitatea vieții;

     

    • În fiecare oră moare 1 bolnav de insuficiență cardiacă (7776 decese/an – 2014); Rata standardizată a deceselor prin insuficiență cardiacă este în creștere lentă în ultimii 10ani;

     

    • Aproximativ 1 % din totalul anilor de viață pierduți în România prin deces prematur sunt cauzați de către insuficiența cardiacă;

     

    • Insuficiența cardiacă este răspunzatoare pentru 2% din totalul anilor ajustați cu dizabilitate (DALY);

     

    • Principalii factori de risc pentru insuficiență cardiacă sunt prezenți într-o proporție importantă în populația adultă din România (număr mare de vârstnici, fumători, număr de persoane obeze în creștere, pondere ridicată de persoane cu boli cardiovasculare preexistente);

     

    • Accesul relativ ușor la servicii de bază de diagnostic și tratament, în special în mediul urban, nu este urmat de un comportament adecvat pentru un număr relativ important de pacienți cât și personal medical;

     

    • Serviciile preventive specifice ce pot fi oferite de către medicul de familie sunt oferite fragmentat și extrem de variabil, pe de o parte din cauza alfabetizarii medicale reduse a pacientului, iar pe de altă parte din cauza tarifului nestimulativ pentru astfel de activități, comparativ cu serviciile curative, a lipsei personalului auxiliar, cât și a înțelegerii reduse a importanței acordării serviciilor preventive la acest nivel;

     

    • Serviciile specializate de cardiologie în ambulator cât și investigațiile medicale sunt oferite doar în mediul urban, ceea ce crează o inechitate de acces pentru pacienții din mediul rural, dar și pentru o parte din pacienții din mediul urban, deoarece marea majoritate a acestor servicii este oferită cu plată directă efectuată de către pacient;

     

    • În fiecare județ există cel puțin un spital cu o secție de cardiologie și medicină internă, dar nu toate secțiile de cardiologie / medicină internă au personal medical suficient să acopere nevoile de bază ale pacienților internați și cu atât mai puțin să ofere un acces rapid la servicii de investigații, în special imagistice și la paturi de terapie intensivă sau la unități de insuficiență cardiacă;

     

    • Marea majoritate a cazurilor de insuficiență cardiacă externate din spital merg la domiciliu, în lipsa unei structuri de reabilitare, recuperare cardiologică specializată, disponibilă la nivel național, fapt care scade dramatic calitatea vieții pacientului și crește costurile indirecte prin implicarea activă a familiei în procesul de îngrijire;

     

    • Reinternările pentru insuficiență cardiacă reprezintă o problemă importantă pentru spitalele din România, cât și pentru calitatea vieții pacientului cu insuficiență cardiacă.
    Comenteaza →

Comentarii

Cancel reply